Ponta: Nu am negociat nimic cu Tăriceanu, i-am spus că reprimesc oricând PNL la guvernare

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că nu a negociat nimic cu fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu, ci că i-a spus acestuia doar că este dispus să reprimească oricând PNL la guvernare, dacă există "voinţă politică", în condiţiile prevăzute de acordul USL.

259 afișări
Imaginea articolului Ponta: Nu am negociat nimic cu Tăriceanu, i-am spus că reprimesc oricând PNL la guvernare

Ponta: Nu am negociat nimic cu Tăriceanu, i-am spus că reprimesc oricând PNL la guvernare (Imagine: Silviu Matei/ Arhiva Mediafax Foto)

"N-am negociat absolut nimic cu domnul Tăriceanu. M-am văzut cu domnul Tăriceanu pentru a-i confirma şi domniei sale lucrul pe care (...) îl confirm fiecărui membru al Partidului Naţional Liberal (PNL), începând cu preşedintele Antonescu, şi anume că, din punctul meu de vedere, evident că am înţeles şi am pus în practică decizia de aseară a PNL, dar din punctul meu de vedere, în orice moment există o voinţă politică de refacere a USL, incluzând aici candidatul comun la prezidenţiale din partea PNL, o guvernare comună, toate celelalte lucruri, din partea noastră există această disponibilitate totală. Asta i-am confirmat domnului Tăriceanu, ceea ce confirm oricărui membru al PNL, pentru că e o relitate", a spus Ponta la România TV.

El a adăugat că este deschis oricând să aibă discuţii cu Crin Antonescu, pe orice temă, chiar dacă PNL este acum în opoziţie.

Ponta confirmă că Tăriceanu l-a sunat din biroul său pe Antonescu, dar nu divulgă tema discuţiei

Premierul Victor Ponta a confirmat, miercuri seara, că fostul liberal Călin Popescu-Tăriceanu l-a sunat pe liderul PNL, Crin Antonescu, din biroul  său, dar nu a vrut să divulge tema dialogului dintre cei doi, spunând că nu poate relata discuţia dintre alţi doi oameni pentru că ar fi "neserios".

Şeful Guvernului a fost întrebat, la România TV, dacă Tăriceanu l-a sunat pe Antonescu atunci când se afla în biroul său de la Palatul Victoria, aşa cum a afirmat liderul PNL, iar Ponta a confirmat.

"Da. E adevărat, sigur că da", a răspuns Ponta.

El a menţionat faptul că a fost de faţă, dar a refuzat să divulge conţinutul dialogului telefonic dintre Tăriceanu şi Antonescu şi dacă fostul liberal a făcut o încercare de împăcare a celor doi foşti şefi ai USL.

 "Nu pot povesti eu discuţia dintre alţi doi oameni (...) Discuţia între alţi doi oaameni, să mă apuc să relatez eu, cred că ar fi neserios", a adăugat Ponta.

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia, miercuri, din organizaţia PNL Sector 1.

Înaintea acestei discuţii, într-o conferinţă de presă, Tăriceanu a lansat un apel către liderul PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei luate marţi şi să revină în USL, el precizând că miercuri dimineaţă a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta, care l-a asigurat că doreşte continuarea USL "în actuala formulă".

Ulterior, el a venit la Guvern pentru a se întâlni cu Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici