Ponta: Observatori OSCE au fost şi în SUA, Franţa, Lituania, dar Băsescu spune că este ruşinos

Observatori OSCE au fost trimişi şi la alegerile organizate în alte ţări, precum Statele Unite ale Americii, Franţa, Lituania, astfel că România se află într-o companie onorantă, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu o tratează ca ruşinoasă, a declarat liderul USL, premierul Victor Ponta.

385 afișări
Imaginea articolului Ponta: Observatori OSCE au fost şi în SUA, Franţa, Lituania, dar Băsescu spune că este ruşinos

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Mulţumesc Ministerului de Externe care ne-a informat în mod corect să suntem într-o companie onorantă, chiar dacă ruşinoasă cum a zis preşedintele, adică observatori OSCE au fost la alegerile din Statele Unite, Franţa, Lituania. Deci, suntem toţi nişte ruşinoşi că ne monitorizează OSCE-ul împreună cu America, Franţa, Norvegia", a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern.

El a mulţumit şi ministrului Justiţiei pentru faptul că l-a informat că "milioanele de fraude invocate de preşedinte" sunt doar 600 de cazuri, conform documentelor puse la dispoziţie de Parchet, faţă de miile de sesizări înaintate la campania locală şi alegerile prezidenţiale din 2009.

"Deci, vă rog să fiţi calmi şi să răspundeţi calm, cu date. Cui ruşine e, e problema respectivului, cum e şi cu OSCE-ul, cu fraudele de la referendum, cu Oltchim şi fondurile europene", a mai spus Ponta miniştrilor, arătând că astfel trebuie trecut peste ultimele săptămâni din camapania electorală.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că România este suspectată că nu mai este capabilă să organizeze alegeri libere, după fraudele de la referendum, menţionând că va trebui ca fraudele să fie investigate până la capăt.

El a spus că în aceste condiţii va trebui să suportăm situaţia în care vor fi trimişi în ţară observatori OSCE la alegeri, România fiind stat UE.

"România este suspectată că nu poate organiza alegeri libere, ca urmare a fraudelor de la referendum. Vom avea de suportat ruşinea de a avea observatori OSCE, stat membru al Uniunii Europene. Şi nu exclud posibilitatea ca şi alte organizaţii să ceară prezenţa la alegeri", a spus Băsescu.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis însă că observarea alegerilor de către OSCE este o practică obişnuită internaţional, pentru asigurarea transparenţei şi confirmarea bunei funcţionări a mecanismelor instituţionale implicate.

MAE aminteşte că în ultimii ani OSCE a monitorizat, printre altele, alegerile anticipate din 6 iunie 2010 si din 12 septembrie 2012 din Olanda, alegerile parlamentare din 10 şi 17 iunie 2012 din Franţa, alegerile parlamentare anticipate din 6 mai 2012 Grecia, parlamentarele din 14 octombrie 2012 din Lituania, generalele din 6 mai 2010 din Marea Britanie, prezidenţialele din 25 aprilie 2010 din Austria, europarlamentarele din 4-7 iunie 2009 din 15 state membre UE, parlamentarele din 17 aprilie 2011 şi prezidenţialele din 22 ianuarie 2012 din Finlanda, parlamentarele din 11 aprilie 2010 din Ungaria, parlamentarele din 9 octombrie 2011 din Polonia, parlamentarele anticipate din 20 noiembrie 2011 din Spania, parlamentarele din 27 septembrie 2009 din Germania, federalele din 23 octombrie 2011 din Elveţia, Alegerile pentru Congres la jumătate de mandat din 2 noiembrie 2010 şi alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie 2012 din SUA.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice! 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici