Ponta: Până la 1 septembrie,în sesiune extraordinară a Parlamentului,vreau să readoptăm Codul Fiscal

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la şedinţa de Guvern, că până la 1 septembrie, prin sesiune extraordinară a Parlamentului, vrea să fie readoptat Codul Fiscal, pentru că este un cod aprobat de ambele Camere ale Parlamentului în unanimitate.

211 afișări
Imaginea articolului Ponta: Până la 1 septembrie,în sesiune extraordinară a Parlamentului,vreau să readoptăm Codul Fiscal

Ponta: Până la 1 septembrie,în sesiune extraordinară a Parlamentului,vreau să readoptăm Codul Fiscal

"Am discutat cu liderii coaliţiei, până la 1 septembrie, prin sesiune extraordinară a Parlamentului, vreau să readoptăm Codul Fiscal, pentru că este un cod discutat cu mediul de afaceri, este un cod aprobat de ambele Camere ale Parlamentului în unanimitate, chiar dacă unii acum uită ce au votat acum trei săptămâni, nu ştiu dacă erau în deplinătatea facultăţilor…electorale era să zic atunci când au votat toţi şi au zis că e un cod liberal foarte bun şi după aia i-a întors cu cheiţa: nu e bun", a precizat Ponta.

Premierul a precizat că se bucură că s-a promulgat Codul de procedură fiscală şi legea amnistiei fiscale, sublinind că "sunt lucruri care fac parte dintr-o corenţă economică de care Guvernul răspunde şi de-aia suntem pe primul loc în Europa la creştere economică şi o să fim şi mai departe cu condiţia să nu mai băgăm bătălii politice".

Ponta a arătat că acest cod fiscal este unul "foarte bun, nu e cod nici liberal, nici social-democart, e al României şi ne ajută să creăm locuri de muncă pentru tineri, ne ajută să dezvoltăm economia românească, ne ajută să avem bani la fondul de pensii, ne ajută să avem bani pentru toate celelalte lucruri".

Primul ministru a mai declarat că actualul guvern a făcut un lucru bun în ultimii trei ani şi jumătate. "A făcut că dintr-o prăpastie economică şi socială, trei ani de zile nimeni nu a pierdut nici măcar un leu, toată lumea a adăugat ceva", a încheiat premierul.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare proiectul legii Codului Fiscal, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după "o riguroasă analiză" a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.

De asemenea, preşedintele Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală.

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, că proiectul Codului fiscal este susţinut în forma adoptată de Parlament, iar modalitatea de soluţionare a cererii de reexaminare va fi comunicată de premierul Victor Ponta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici