Ponta: Sper ca mâine seară, după şedinţa PNL, să avem o soluţie la această criză minoră din USL

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, luni, speranţa ca marţi seară, după şedinţa BPN al PNL, să se degajeze o soluţie la actuala criză din USL, el apreciind că această criză este una minoră şi că nu s-a întâmplat nimic care să aibă caracter irevocabil.

461 afișări
Imaginea articolului Ponta: Sper ca mâine seară, după şedinţa PNL, să avem o soluţie la această criză minoră din USL

Ponta: Sper ca mâine seară, după şedinţa PNL, să avem o soluţie la această criză minoră din USL (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)

"Sper - mâine seară e o şedinţă la PNL - şi sper să avem o soluţie. Criza e una minoră, nu s-a întâmplat nimic irevocabil", a spus Ponta, într-o emisiune la Antena 3.

Ponta a precizat că în discuţiile cu liderul PNL Crin Antonescu a expus varianta în care renunţă la cea de-a patra funcţie de vicepremier, care urma să îi revină preşedintelui PC, Daniel Constantin, PNL urmând să facă nominalizările pentru funcţiile existente în Guvern, respectiv pentru vicepremier şi, concomitent, ministru de Finanţe, precum şi pentru portofoliile de la Interne, Economie şi Sănătate.

Ponta a spus că el a propus ca Daniel Constantin să ocupe o funcţie de vicepremier, în varianta unei restructurări ample a Guvernului, şi nu Dan Voiculescu.

Premierul a precizat că Antonescu a optat pentru o restructurare a Guvernului care să treacă prin Parlament, deşi i-a notificat faptul că, dacă PNL îi trimite propunerile pentru funcţiile existente în actuala structură a Executivului, le va trimite în acelaşi moment către Cotroceni, pentru numire.

Ponta a spus că, în varianta expusă de el şi în condiţiile în care PNL nu acceptă o formulă de restructurare extinsă, atunci primarul Sibiului, Klaus Iohannis, poate fi propus de PNL fie pentru funcţia de ministru de Interne, fie pentru funcţia de vicepremier şi, concomitent, ministru de Finanţe, funcţii care există în structura actuală a Executivului.

El a precizat că aceste funcţii rămân ale liberalilor, care pot opta inclusiv pentru posibilitatea de a numi interimari care să gireze aceste posturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici