Ponta spune că Geoană ar putea candida la alegerile parlamentare susţinut de USL

Fostul preşedinte al PSD şi actualul senator independent Mircea Geoană ar putea candida la alegerile parlamentare susţinut de USL, potrivit actualului lider al PSD, Victor Ponta.

411 afișări
Imaginea articolului Ponta spune că Geoană ar putea candida la alegerile parlamentare susţinut de USL

Ponta spune că Geoană ar putea candida la alegerile parlamentare susţinut de USL (Imagine: Octav Ganea / MediafaxFoto)

Întrebat la postul B1 TV dacă Mircea Geoană va candida susţinut de USL, preşedintele PSD a răspuns: "Eu cred că da".

El a adăugat că trebuie să aibă o discuţie cu acesta.

În luna august, Mircea Geoană a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că el nu a plecat niciodată din PSD şi că se consideră în continuare un social-democrat, arătând că va candida pentru un nou mandat la Senat în acelaşi colegiu.

Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a declarat atunci, pentru MEDIAFAX, că nu este suficient ca Geoană să-şi exprime dorinţa de a reveni în partid, mai este necesar şi acceptul PSD, "având în vedere momentele relativ delicate prin care a trecut şi la care a expus şi partidul".

La finele lunii mai, Geoană a fost votat pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Comisiei de politică externă a Senatului, în locul actualului ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, la propunerea PSD.

El a declarat ulterior că s-a implicat în campania electorală a USL, în judeţul Dolj, şi că, "la firul ierbii", relaţia sa cu PSD nu a fost întreruptă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici