Presa de la Kiev: Ataşatul militar al Ucrainei la Bucureşti, expulzat, scrie Gândul

Ataşatul militar al Ucrainei pe lângă ambasada acestei ţări la Bucureşti a fost declarat marţi "persona non-grata" de către România şi expulzat, informează ziarul Gândul, citând o agenţie ucraineană.

145 afișări
Imaginea articolului Presa de la Kiev: Ataşatul militar al Ucrainei la Bucureşti, expulzat, scrie Gândul

Presa de la Kiev: Ataşatul militar al Ucrainei la Bucureşti, expulzat, scrie Gândul

În articol se menţionează că agenţia de presă nu precizează numele respectivului oficial.

"Ar putea fi însă vorba fie de Anatoliy Yatseniuk, ataşat al Apărării şi Naval, fie Serghii Ilniţskii, ataşat militar, cum apar ei pe site-ul ambasadei ucrainene în România. Agenţia de presă nu pomeneşte nimic nici despre scandalul în care Floricel Achim şi bulgarul Marinov Zikolov ar fi vândut secrete militare ale României Rusiei. Totuşi, cele două scandaluri ar avea legătură, întrucât parte din aceste secrete ar fi ajuns şi la un oficial al Ucrainei în România, potrivit unor surse", scrie Gândul.

Ziarul notează că, "mai mult, scandalul privitor la expulzarea ataşatului militar ar fi fost şi unul dintre motivele care au dus azi la destituirea şefului diplomaţiei de la Kiev, Vladimir Ogrâzko, se arată în nota explicativă la proiectul de hotărâre adoptat marţi de Rada Supremă de la Kiev. Nota a fost citită de Inna Bogoslovskaia, deputat din partea Partidului Regiunilor (prorus) al fostului premier Viktor Ianukovici".

Citeşte şi:

SRI monitoriza din 2005 strângerea de informaţii clasificate

Audit de securitate la Divizia 1 Infanterie, unde lucra Floricel Achim

Subofiţerul acuzat de trădare a recunoscut acuzaţiile

Un subofiţer din MApN şi un cetăţean străin, arestaţi pentru spionaj

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici