”Eu îmi menţin punctul de vedere pentru că am fost la Finanţe, am fãcut atunci nişte promisiuni şi nu am de gând să îmi schimb abordarea, mai ales că nu găsesc argumente pentru susţinerea unor astfel de schimbări de mecanisme – split TVA şi nu numai”, a declarat senatorul PSD.
El a precizat că va susţine în continuare eliminarea supraaccizei la carburant şi că există şi alte soluţii de combatere a evaziunii fiscale, în afară de split TVA. ”Nu am argumente logice să susţin un mecanism nou vizavi de split TVA Este poate o alternativă taxarea inversă care se practică la nivel european care aduce zona de evaziune zero, elimină problema de colectare… Sunt soluţii care pot fi discutate şi aplicate”, a apreciat preşedintele Comisiei.
Întrebat dacă nu are temeri legate de faptul că ar putea pierde şefia comisiei, Teodorovici a spus: ”N-o să pun vreodată în balanţă vreo funcţie, oricât de mare va fi ea vreodată, dacă înseamnă, pe de altă parte, o acţiune corectă pentru oamenii din România”.
Liviu Dragnea, a afirmat, vineri, la Suceviţa, că reprezentanţii PSD în comisiile parlamentare care au puncte de vedere diferite faţă de poziţiile asumate oficial de Guvern vor trebuie să discute cu Executivul sau cu partidul, Dragnea adăugând că ”nu suntem dispuşi să acceptăm proiecte personale”.
”Despre activitatea în comisii s-a stabilit că, până la urmă, membrii PSD care sunt în comisii, dacă au un alt punct de vedere în ceea ce priveşte o acţiune guvernamentală, trebuie să se discute în mod civilizat şi în grupuri, şi cu membrii guvernului şi la partid, pentru că discutăm despre punerea în aplicare a unui program de guvernare votat de noi”, a spus preşedintele PSD. El a avertizat că partidul nu va accepta ”proiecte personale” prin care sunt împiedicate proiecte ale Guvernului.
Avertismentul lui Dragnea survine după ce Comisia de buget-finanţe din Senat, întrunită marţi, a avizat negativ ordonanţa prin care au fost majorate accizele la carburanţi, decizia fiind luată inclusiv cu votul senatorilor PSD din comisie, situaţie care a provocat nervozitatea liderului PSD faţă de poziţia preşedintelui comisiei, Eugen Teodorovici.
Citeşte şi: Tăriceanu: Eu nu am văzut nicio scumpire la carburant/ Replica genială a lui Ludovic Orban
Citeşte şi: Ponta spune că îl deranjează că PNL nu mai susţine acciza la carburant, după ce a acceptat în Guvern
Citeşte şi: Băsescu îi cere din nou lui Ponta să renunţe la creşterea anunţată a accizei la carburant. SCRISOAREA preşedintelui
Citeşte şi: Băsescu a semnat petiţia Partidului Mişcarea Populară pentru respingerea taxei suplimentare la carburant – FOTO
Citeşte şi: Ponta: Menţinem acciza de 7 cenţi la carburant. Băsescu putea să nu semneze acordul FMI, dar a semnat
Citeşte şi: Parlamentarilor care au casă în Ilfov nu li se mai decontează cazarea. Ce cotă de carburant vor avea