Preşedintele Donald Trump îl aşteaptă pe preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. la Casa Albă, în momentul în care cele două ţări încearcă să strângă legăturile economice şi de securitate, potrivit AP.
Marcos, care s-a întâlnit luni cu secretarul de stat Marco Rubio şi cu secretarul apărării Pete Hegseth, este primul lider din Asia de Sud-Est primit de Trump la Casa Albă în al doilea său mandat.
Vizita de trei zile a lui Marcos demonstrează importanţa alianţei dintre SUA şi Filipine.
În condiţiile în care China încearcă să-şi impună influenţa în Pacific, alianţa este din ce în ce mai importantă.
Filipinezii au probleme teritoriale cu China care este considerată de americani drept principalul competitor mondial.
Preşedintele Donald Trump încearcă să-şi concentreze atenţia asupra zonei Asia-Pacific.
În cadrul întâlnirii de marţi de la Casa Albă, Trump şi Marcos vor discuta şi despre tarifele vamale.
Trump a ameninţat că va impune tarife de 20% la mărfurile filipineze pe 1 august, dacă cele două părţi nu vor ajunge la un acord.
Manila ar putea să ofere tarife zero pentru unele bunuri americane pentru a ajunge la un acord cu Trump.