PROCESUL liderului PNL, Ludovic Orban, amânat pentru începutul lui octombrie: Achitarea mea nu poate fi anulată

Procesul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, a fost amânat, de judecătorii de la ICCJ, pentru data de 9 octombrie, termen la care el va fi audiat, în urma procesului de luni, Orban declarând că „nu există fapte care să poată să ducă la anularea” achitării sale.

469 afișări
Imaginea articolului PROCESUL liderului PNL, Ludovic Orban, amânat pentru începutul lui octombrie: Achitarea mea nu poate fi anulată

PROCESUL liderului PNL, Ludovic Orban, amânat pentru începutul lui octombrie: Achitarea mea nu poate fi anulată

„Există o hotărâre judecătorească prin care am fost achitat. Nu există absolut niciun fel de fapte care să poată să ducă la anularea sentinţei, iar în ceea de priveşte apelul, nu e niciun fel de element nou, nici măcar cu interpretarea uneia dintre frazele din discuţiile pe care le-am avut. (...) Ca atare, repet, sunt optimist, încrezător si aştept sa mi se facă dreptate”, a spus Orban, după termenul de luni de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

La următorul termen din dosar, fixat pentru 9 octombrie, Ludovic Orban va fi audiat de magistraţii care judecă, în apel, acest caz, în care şeful PNL este acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

„Este exact reflectarea adevărului a ceea ce s-a întâmplat în perioada respectivă. Am dat declaraţii şi în faţa procurorului, şi în faţa completului de judecată, completului de fond şi voi da declaraţii în faţa completului care judecă apelul. Nu am nimic de ascuns, sunt la dispoziţia cercetării judecătoreşti aşa cum m-am pus din prima clipă la dispoziţia cercetării efectuate de procurori şi, ulterior, de completul de fond”, a adăugat Orban.

În 31 ianuarie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat pe Ludovic Orban, fostul candidat PNL la Primăria Capitalei, în dosarul în care este judecat pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de procurorii anticorupţie, cu apel. Dosarul a fost repartizat Completului de cinci judecători, al cărui preşedinte este Iulian Dragomir. Din complet mai fac parte şi judecătorii Ştefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Şerban şi Cristina Geanina Arghir.

Decizia de achitare a fost luată în majoritate, doi judecători au decis achitarea în timp ce al treilea judecător a considerat că fostul candidat PNL la Primăria Capitalei ar trebui condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Ludovic Orban, în prezent preşedinte al PNL, a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, cauza fiind judecată de Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie.

Procesul a durat mai puţin de un an.

Procurorii susţin că la data de 1 martie 2016, Ludovic Orban ar fi contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, cerându-i bani pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Municipiului Bucureşti. Omul de afaceri căruia Ludovic Orban i-ar fi solicitat ajutorul financiar este Tiberiu Urdăreanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici