Prodan: Gheorghe Flutur se mişcă bine şi are cele mai multe şanse să fie ales prim-vicepreşedinte PDL

Senatorul de Suceava Tiberiu Prodan, membru PDL, a apreciat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Gheorghe Flutur este persoana care are cele mai multe şanse pentru a fi ales prim-vicepreşedinte al PDL pentru că "se mişcă cel mai bine din punct de vedere politic şi administrativ".

138 afișări
Imaginea articolului Prodan: Gheorghe Flutur se mişcă bine şi are cele mai multe şanse să fie ales prim-vicepreşedinte PDL

Prodan: Gheorghe Flutur se mişcă bine şi are cele mai multe şanse să fie ales prim-vicepreşedinte PDL (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Întrebat dacă Gheorghe Flutur are şanse pentru o funcţie de prim-vicepreşedinte al PDL, Prodan a spus că Flutur "are cele mai multe şanse dintre toţi candidaţii".

"Este personalitatea importantă ce se mişcă cel mai bine din punct de vedere politic şi administrativ", a afirmat Prodan.

El a spus că nu ştie cum vor fi desemnaţi cei patru viitori prim-vicepreşedinţi ai partidului, dacă pe criterii regionale sau după alte criterii, dar este convins că liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, va obţine una din aceste funcţii, acesta urmând să fie susţinut şi de Teodor Stolojan.

Totodată, Prodan s-a pronunţat ca la alegerile din partid să fie vot direct, şi nu pentru o listă, ca la PNL.

"Nu ar trebui să fie ca la PNL, cu vot pe listă, ci vot direct", a spus senatorul Tiberiu Prodan.

Colegiul Director al PDL se reuneşte, duminică după-amiază, la Palatul Parlamentului, pentru validarea modificărilor la Statutul partidului şi pentru stabilirea calendarului alegerilor interne, discuţiile vizând modul de alegere a conducerii, uninominal sau pe listă, precum şi data Convenţiei Naţionale.

Cele mai importante aspecte asupra cărora democrat-liberalii trebuie să ajungă la un consens vizează modul în care se vor organiza alegerile interne, de jos în sus, ceea ce ar însemna că forul de conducere suprem, Convenţia Naţională, se va reuni în toamnă, sau de sus în jos, iar acest lucru va presupune ca alegerea conducerii centrale să se facă în perioada mai-iunie, mai apoi filialele intrând în procesul alegerilor interne.

O altă problemă asupra căreia membrii comisiei de statut nu au ajuns la un numitor comun este aceea a votului uninominal sau pe liste pentru alegerea conducerii centrale.

Potrivit proiectului de modificare a Statutului, adoptat de comisia specială pentru redactarea noului statut, PDL va avea din acest an pe lângă funcţiile de preşedinte şi secretar general, patru funcţii de prim-vicepreşedinte, 15 de vicepreşedinte, 12 secretari executivi şi trei secretari generali adjuncţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici