Proiect de lege al PNL: Femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii vor avea prioritate la casierii şi ghişee

Femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la cinci ani vor avea prioritate la casierii şi la ghişee, dar şi locuri de parcare rezervate, potrivit unui proiect de lege iniţiat de trei parlamentari PNL.

400 afișări
Imaginea articolului Proiect de lege al PNL: Femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii vor avea prioritate la casierii şi ghişee

„În noua sesiune parlamentară, împreună cu Mara Calista şi Alin Ignat , colegii mei liberali, ne propunem să aducem toate schimbările necesare pentru încurajarea şi susţinerea familiilor aflate la început de drum. În acest sens, vom depune două proiecte de lege pentru a completa pachetul de măsuri pentru creşterea natalităţii în România. Proiectele au două obiective: asigurarea unei indemnizaţii de creştere a copilului predictibilă şi acordarea respectului cuvenit în spaţiul public femeilor însărcinate şi părinţilor care sunt însoţiţi de copii sub 5 ani. La iniţiativa celei mai cunoscute mămici din România, Mirela Retegan, fondatoare Gasca Zurli, am lucrat la proiectul de lege privind acordarea de prioritate femeilor însărcinate şi părinţilor la casieriile unităţilor comerciale, precum şi la ghişeele instituţiilor publice. După adoptarea legii, femeile însărcinate şi/sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor avea prioritate la casieriile unităţilor comerciale şi la ghişeele instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea. De asemenea, propunem amenjarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate şi/sau persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani”, anunţă Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL.

El precizează că prin cel de-al doilea proiect de lege propun creşterea limitei minime şi maxime a indemnizaţiei de creştere a copilului.

„Valoarea minimă a indemnizaţiei va fi de 60% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar valoarea maximă se va situa la de 4 ori valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, adică suma de 12.000 de lei, faţă de 8.500 de lei, cât este în prezent. Prin susţinerea celor două proiecte de lege, ne propunem să încurajăm natalitatea şi să oferim sprijinul necesar părinţilor pe parcursul primilor ani de viaţă ai copiilor. Având în vedere declinul demografic cu care se confruntă România, suntem datori să luăm toate măsurile necesare pentru susţinerea familiilor aflate la început de drum”, încheie Alexe.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici