Proiect: Protecţie pentru funcţionarii care mai au trei ani până la pensie

Patru deputaţi au înregistrat în Senat o propunere legislativă în sensul instituirii interdicţiei privind reducerea posturilor ocupate de funcţionarii publici care mai au trei ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare.

2979 afișări
Imaginea articolului Proiect: Protecţie pentru funcţionarii care mai au trei ani până la pensie

Proiect: Funcţionarii care mai au trei ani până la pensie nu pot fi disponibilizaţi prin reorganizare

„Nu pot fi reduse posturile ocupate de funcţionarii publici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) mai au maximum 3 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare; b) au o vechime totală de cel puţin 10 ani de activitate în oricare autoritate sau instituţie publică; c) au obţinut, la evaluarea performanţelor profesionale individuale în ultimii 5 ani calificativul <foarte bine>”, prevede proiectul de lege de modificare a Statutului funcţionarilor publici.

Cei patru deputaţi PSD-ALDE care au iniţiat propunerea legislativă spun că este nevoie de asigurarea unui nivel minim de trai pentru funcţionarii publici care ar putea fi disponibilizaţi în urma tăierii unor posturi.

„În caz de disponibilizare în urma reorganizării autorităţilor sau instituţiilor publice, funcţionarii publici care se apropie de vârsta de pensionare rămân, după o viaţă de muncă, până la pensionare, fără un venit care să le asigure nivelul minim de trai. Ştim, de asemenea, că după vârsta de 55 de ani, pe aceşti cetăţeni nu-i mai angajează niciun operator economic”, se arată în expunerea de motive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici