Proiectul lui Băsescu de a scoate PDL din izolare: Cât de populară va fi Albă ca Zăpada

Traian Băsescu vrea să scoată PDL din izolare cu mâna lui Sebastian Lăzăroiu, fostul consilier prezidenţial având misiunea de a transforma PDL într-un megapartid de dreapta, primul pas fiind înfiinţarea unei mişcări civico-politice care să împiedice USL să ajungă la guvernare în 2012, scrie "Gândul"

320 afișări
Imaginea articolului Proiectul lui Băsescu de a scoate PDL din izolare: Cât de populară va fi Albă ca Zăpada

Sebastian Lăzăroiu (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)

Mişcarea Populară impusă în dezbaterea publică, sub ascendentul "independenţei", de Sebastian Lăzăroiu vine pe tiparul Alianţei Civice din anii '90, ca o relegitimare a dreptei dinspre societatea civilă către politic. Proiectul este susţinut de ceva vreme de mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor care gravitează în jurul PDL, însă negocierile au început şi cu partide mai mici partenere, în trecut sau în prezent, ale democrat-liberalilor, cum ar fi PNŢCD sau UNPR. Nemulţumiţii din PNL nu sunt nici ei ignoraţi, vicepreşedintele PDL Sever Voinescu recunoscând, la "interviurile gândul", că se poartă discuţii cu "oameni din PNL" pe subiectul Mişcării Populare, însă o regăsire a liberalilor alături de pedelişti ar putea avea loc abia după alegerile din 2012.

Mişcarea Populară, pas cu pas

Strategia iniţială a înfiinţării unui partid alternativă sau a schimbării radicale la faţă a PDL, proiect prezentat în urmă cu un an drept "Albă ca Zăpada", pare a fi pierdut teren în perspectiva lui 2012, o construcţie mult mai largă fiind considerată mai eficientă. Şi asta pentru că simpla apariţie a unui satelit politic al PDL sau cosmetizarea acestuia nu ar fi fost de ajuns pentru atragerea rapidă a electoratului de dreapta, în conservare încă, nemulţumit de virarea spre stânga a PNL, dar şi de oferta "tutelară" a lui Traian Băsescu.

Mişcarea Populară, gândită de Sebastian Lăzăroiu, vine pe modelul Alianţei Civice (AC) din anii '90, de mobilizare dinspre societatea civilă către politic. Şi atunci, şi acum, o mare parte a electoratului care poate fi considerat ca împărtăşind valori de dreapta era subreprezentată, iar Alianţa Civică i-a pus la dispoziţie o platformă de manifestare. Iniţial, membrii AC au susţinut partidele istorice, însă ulterior unii dintre ei au făcut un pas înainte înfiinţând Partidul Alianţei Civice (PAC). Eşecul electoral i-a făcut pe aceştia din urmă să-şi caute locul în alte partide, cu predilecţie PNŢCD şi PNL. În paralel, Alianţa Civică le-a susţinut activ tot pe acestea.

Este genul de soluţie gândită se pare acum de Sebastian Lăzăroiu: manifestarea în acelaşi cadru a tuturor energiilor de dreapta. Oferta se adresează pe de o parte ONG-urilor, care vor avea un rol de mobilizare electorală în favoarea PDL, dar la pachet vor beneficia de deschiderea porţilor partidului pentru cei care vor să treacă la nivelul de politician. Este vorba de mai multe organizaţii ale societăţii civile construite pe principiile conservatoare, populare sau creştin-democrate, cum e cazul Centrului de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI), Institutul pentru Studii Populare (ISP) sau Fundaţia Creştin Democrată (FCD), care se manifestă şi acum în sfera de influenţă a PDL.

Pe de altă parte, vizate sunt formaţiunile mai mici, de genul UNPR, care poate reprezenta dimensiunea socială a Mişcării, sau a unor aripi din PNŢCD, măcinat de scandaluri interne şi ineficient electoral, sau din PNL. De altfel, la nivelul strategiei de comunicare, mesajul PDL este mai articulat în acest sens. În ultimele luni, democrat-liberalii au marşat pe polarizarea stânga-dreapta, autolegitimându-se ca singura formaţiune de dreapta şi folosind titulatura Alianţa Socialistă pentru USL. De asemenea, Cotrocenii via Sebastian Lăzăroiu au alimentat scenariul potrivit căruia există o mare masă de nemulţumiţi în PNL de alianţa cu PSD, fiind doar o chestiune de timp până la o mişcare radicală de părăsire a taberei patronate de Crin Antonescu.

În contextul tendinţelor de polarizare a scenei politice, mişcarea civico-politică oferită de Sebastian Lăzăroiu este un prim pas pentru legitimarea unui mare partid alternativă la USL/PSD. Nu însă în timpul rămas până la alegeri, insuficient pentru impunerea unei formaţiuni de acest gen. De altfel, din acest motiv oferta nu este una ultimativă, chiar dacă scopul este ca mai micii parteneri politici să se topească în PDL, după ce într-o primă fază vor fi participat la alegeri alături de democrat-liberali.

Timpul prea scurt ar putea fi şi explicaţia pentru care nu s-a mers doar pe varianta schimbării denumirii PDL, potrivit analizelor democrat-liberalilor termenul "popular" fiind asimilat în acest moment mai degrabă stângii.

Ar mai fi de remarcat faptul că o astfel de construcţie vizează şi rezolvarea problemei de cadre pe care o are PDL şi, implicit, impunerea unei noi garnituri de lideri dintre cei care s-au implicat în realizarea proiectului, prin impunerea unor mesaje credibile.

Sever Voinescu: Sunt oameni din PNL care vin către noi şi care discută

În lipsa unei analize instituţionale în cadrul PDL, redimensionarea dreptei pe planul susţinut public de Sebastian Lăzăroiu îi face pe liderii democrat-liberali să fie precauţi.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, nu a exclus intrarea democrat-liberalilor în alegeri într-o coaliţie cu mai multe partide mai mici sub titulatura Mişcarea Populară. Pe aceeaşi poziţie se situează şi vicepreşedintele Sever Voinescu. Mai mult, liderul democrat-liberal a susţinut, la "Interviurile Gândul", că există "tatonări" cu membri ai PNL nemulţumiţi, însă a estimat că o trecere a acestora în linie cu PDL nu poate avea loc înainte de alegerile de anul viitor.

"PNL ar fi trebuit să fie într-o lume normală partenerul nostru în această construcţie. Nu este. A ales să fie partenerul social-democraţilor într-o construcţie socialistă. Sunt oameni din PNL care vin către noi şi care discută. Sunt discuţii care nu se pot termina deocamdată decât amical cu o strângere de mână. Ei trebuie să-şi consume opţiunea. Ei au luat-o pe un drum şi următoarea răspântie când se vor întoarce spre dreapta este după 2012", a spus Voinescu.

Preda: Ideea e nu cum ne mărităm cu nişte partiduleţe

Europarlamentarul Cristian Preda reclamă, la rândul său, lipsa unei viziuni articulate în privinţa unei Mişcări Populare.

"Este bine că ne vin idei din societatea civilă. Nu este însă foarte clar ce are în vedere Sebastian Lăzăroiu. Pe de o parte vorbeşte de un partid, pe de altă parte vorbeşte de asociaţii. Mie mi se pare că un mesaj mai clar din societatea civilă a venit de la Mircea Cărtărescu care a spus că vrea un partid care să mă reprezinte pe mine chiar dacă are 5%. Ideea e nu cum ne mărităm cu nişte partiduleţe şi cufundăm PDL într-o mare lină, ci cum răspundem aşteptărilor publice. Luându-i în seamă pe cei doi, cred că Mircea Cărtărescu este mai articulat", a declarat, pentru "Gândul", Cristian Preda.

Detaliile Mişcării Populare nu sunt foarte clare nici pentru alţi lideri democrat-liberali. Prim-vicepreşedintele Sorin Frunzăverde a declarat că o discuţie în partid pe această temă ar trebui să aibă loc serios, el fiind primul care a propus schimbarea denumirii partidului în Partidul Popular.

"Cred că partidele politice şi oamenii cu viziune de dreapta ar trebui să se reunească într-un proiect comun. Mi-e greu să spun dacă acest proiect se poate face într-o lună, într-un an. Aşa cum stânga s-a coagulat prin proiectul USL, e firesc să existe o coagulare şi în partea dreaptă a eşichierului politic", a declarat şi prim-vicepreşedintele Roberta Anastase, citată de MEDIAFAX.

Deşi consideră prematură o dicuţie în termeni concreţi despre Mişcarea Populară, vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a apreciat că "România are nevoie de aşa ceva de foarte mult timp".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici