Proiectul USR pentru desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor în justiţie, adoptat tacit de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, tacit, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege al USR care vizează desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor în justiţie (SIIJ). Iniţiatorii susţin că nu există „motive care să justifice înfiinţarea Secţiei”.

1897 afișări
Imaginea articolului Proiectul USR pentru desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor în justiţie, adoptat tacit de Camera Deputaţilor

Proiectul USR pentru desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor în justiţie, adoptat tacit de Camera Deputaţilor

Proiectul iniţiat de deputaţii şi senatorii USR a trecut tacit de Camera Deputaţilor, prin depăşirea termenului pentru dezbatere şi vot final.

Iniţiatorii susţin că motivele iniţierii acesuit proiect se referă la „inexistenţa unor motive care să justifice înfiinţarea acesteia (Secţiei - n.r) , la impactul generat asupra independenţei judecătorilor şi procurorilor, precum şi asupra încrederii cetăţenilor în sistemul de justiţie penală şi, în general, asupra justiţiei din România”.

„Art I Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se desfiinţează. Art V Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie revin la parchetele de unde provin sau se încadrează la alte parchete unde au dreptul să funcţioneze, potrivit legii. (2) De la data revenirii la parchetele unde provin, procurorii acare au activat în cadrul SIIJ îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul selecţiei”, potrivit proiectul de lege al USR.

De asemenea, „la data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează detaşările ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”, arată sursa citată.

„Specialiştii cu statut de funcţionar public din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie se eliberează din funcţie cu aplicarea dispoziţiilor corespunzătoare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”.

Parlamentarii USR argumentează, în expunerea de motive, că au fost critici în sensul în care nu există motive temeinice pentru înfiinţarea Secţiei speciale.

USR reaminteşte că şi magistraţii din România au făcut apel la Guvern şi Parlament pentru a desfiinţa SIIJ.

„Desfiinţarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a fost solicitată inclusiv de magistraţi, sens în care amintim «Apelul magistraţilor români către Parlament şi Guvern», semnat de peste o mie de judecători şi procurori, prin care solicită, printre altele, «desfiinţarea imediată şi necondiţionată a secţiei de parrchet separate, creată pentru investigarea infracţiunilor comise de judecători şi procurori»”, conchid aleşii USR, în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Proiectul a trecut de Camera Deputaţilor, primă Cameră sesizată, prin depăşirea termenului de dezbatere şi vot final, la 8 noiembrie, însă for decizional este Senatul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici