Prima pagină » Politic » PSD ar putea trece în opoziție: primele semnale vin din interiorul partidului

PSD ar putea trece în opoziție: primele semnale vin din interiorul partidului

Liderul PSD Giurgiu, Marian Mina, susține că partidul ar trebui să treacă în opoziție „pentru sănătatea partidului”, în contextul în care Marcel Ciolacu a anunțat că va propune retragerea PSD din coaliția de guvernare, asumându-și demisia dacă partidul acceptă această direcție.
PSD ar putea trece în opoziție: primele semnale vin din interiorul partidului
Nițu Maria
05 mai 2025, 18:29, Politic

Primul lider PSD care abordează public ideea unei retrageri din coaliția de guvernare este Marian Mina, președintele organizației Giurgiu. Acesta susține că o astfel de decizie ar fi benefică „pentru sănătatea partidului”.

„Pentru sănătatea partidului ar fi bine să trecem în opoziție”, a declarat Mina, întrebat de jurnaliști despre această posibilitate.

Tot el a comentat și despre responsabilitatea pentru eșecul lui Crin Antonescu în primul tur al alegerilor prezidențiale: „Noi toți”.

Întrebat dacă PSD ar putea forma o alianță cu AUR la guvernare, Mina a răspuns clar: „Din punctul meu de vedere acum nu”.

Declarațiile vin în contextul în care Marcel Ciolacu a anunțat că, în urma votului românilor și a faptului că actuala coaliție nu și-a îndeplinit obiectivele, va propune colegilor ieșirea PSD de la guvernare. „Am să propun colegilor mei ca Partidul Social-Democrat să iasă din aceasta coaliție”, a declarat Ciolacu într-o scurtă declarație de presă.