PSD depune o moţiune simplă la Senat, ameninţând cu moţiunea de cenzură

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, luni, că partidul va iniţia, în această săptămână, o moţiune simplă pe Agricultură, la Senat, şi a menţionat că PSD va depune o moţiune de cenzură dacă Guvernul nu renunţă la crearea holdingului unic energetic.

19 afișări
Imaginea articolului PSD depune o moţiune simplă la Senat, ameninţând cu moţiunea de cenzură

PSD depune o moţiune simplă la Senat, ameninţând cu moţiunea de cenzură (Imagine: Mediafax Foto)

Diaconescu a afirmat că Biroul Permanent Naţional al partidului a decis ca PSD să depună o moţiune simplă pe tema Agriculturii, la Senat, în cursul acestei săptămâni.

El a precizat că în legătură cu moţiunea simplă pe tema Sănătăţii, pe care social-democraţii intenţionau să o depună la Camera Deputaţilor, nu au fost discuţii în Biroul Permanent de luni.

Diaconescu a mai afirmat că PSD îşi menţine intenţia de a depune o moţiune de cenzură în cazul în care Guvernul nu va da curs solicitărilor social-democraţilor în ceea ce priveşte pensiile şi renunţarea la crearea unui holding energetic unic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici