- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (20.04.2017, 07:11)
- Liviu Dadacus
PSD, despre respingerea realizării a 554 de creşe: Programul Naţional de Dezvoltare Locală prevede deja 2.500 de obiective similare
PSD precizează, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX şi semnat de purtătorul de cuvânt, Adrian Dobre, că parlamentarii PSD au respins proiectul de lege pentru realizarea a 554 de creşe întrucât PNDL II prevede deja construcţia a 2.500 de creşe şi grădiniţe.
Urmărește
1237 afișări
PSD, despre respingerea realizării a 554 de creşe: PNDL prevede deja 2.500 de obiective similare
„PSD face precizarea că votul exprimat, miercuri, de majoritatea PSD-ALDE din Camera Deputaţilor, prin care a fost respins proiectul de lege privind construcţia a 554 de creşe, a fost motivat de faptul că Guvernul României a aprobat deja o finanţare mult mai amplă pentru realizarea unor obiective similare. Astfel, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 6/2017, s-au alocat fonduri pentru construcţia a 2.500 de creşe şi grădiniţe, la nivelul întregii ţări”, se menţionează în comunicatul citat.
PSD precizează, de asemenea, că OUG 6/2017 prevede, la art. III, faptul că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se instituie etapa a II-a a Programului naţional de dezvoltare locală, (…), în cadrul căreia se va asigura finanţarea a 9.500 obiective de investiţii noi introduse în program, (…), din care 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar care necesită efectuarea de lucrări de realizare/extindere/reabilitare/ modernizare/dotare în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional, pentru care se asigură finanţarea multianuală, conform prevederilor legale, până la finalizarea acestora.”
De asemenea, PSD arată că, spre deosebire de cele 2.500 de creşe şi grădiniţe aprobate deja prin PNDL II, proiectul de lege respins miercuri de Camera Deputaţilor prevedea construcţia a doar 554 de creşe, care ar fi fost repartizate exclusiv în oraşele cu peste 10.000 de locuitori, ceea ce ar fi constituit un dezavantaj pentru celelalte categorii de localităţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ministrul israelian Ben-Gvir ameninţă cu demisia în cazul aprobării acordului de încetare a focului
-
A murit David Lynch, regizorul filmelor Twin Peaks şi Muholland Drive
-
Dezinformări privind procesul de extindere şi modernizare a Bazei de la Kogălniceanu, combătute
„Nu în ultimul rând, unul din obiectivele instituirii PNDL a fost ca toate proiectele de dezvoltare locală să fie coordonate în mod unitar şi coerent de către o singură autoritate publică, respectiv prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, astfel încât să se elimine suprapunerile din programele existente anterior, care îşi propuneau să finanţeze obiective asemănătoare sau fără a ţine seama de investiţiile derulate de către alte ministere sau autorităţi publice”, se mai arată în comunicatul PSD.
Proiectul de lege la care se face referire a fost adoptat de Senat în iunie 2016, el fiind iniţiat de un număr de 94 de parlamentari PSD şi UNPR. Camera Deputaţilor este for decizional.
Citeşte şi: Radiografia CREŞELOR de stat din Capitală. În Bucureşti există doar 19 creşe, de peste zece ori mai puţin decât numărul copiilor cu vârsta de sub trei ani
Citește pe alephnews.ro: Cum se vor desfășura alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai? TikTok, Facebook și Google riscă amenzi uriașe dacă nu respectă regulile lui Ciolacu
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Simpaticul domn Marcel Ciolacu, un Dobi-Tik-Tok, nu știe nimic legat de guvernare. Azi îți dă taxe noi, mâine îți ia pensia pe care ți-a promis-o ieri
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Povestea de viață a lui Paul, un om al străzii care a devenit multimilionar. Cu doar 700 de dolari și-a construit un adevărat imperiu 😲
CANCAN.RO
Bruce Willis, apariție rară în public! Actorul este de nerecunoscut: Cum arată acum starul din „Die Hard”, grav bolnav
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe