PSD şi ALDE nu s-au înţeles pe Legea offshore. Discuţiile vor continua cu liderii grupurilor parlamentare/ Ministerul de Finanţe trebuie să producă simulări care să arate efectele

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au ajuns la un consens privind Legea offshore, după o discuţie la Parlament de circa patru ore, astfel aceştia vor invita săptămâna viitoare liderii grupurilor parlamentare la discuţii pentru a ajunge la o variantă finală, potrivit unor surse politice.

560 afișări
Imaginea articolului PSD şi ALDE nu s-au înţeles pe Legea offshore. Discuţiile vor continua cu liderii grupurilor parlamentare/ Ministerul de Finanţe trebuie să producă simulări care să arate efectele

PSD-ALDE vor discuţii cu liderii grupurilor parlamentare pe Legea offshore

Întâlnirea de vineri din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor în care a fost discutată Legea offshore, care stabileşte unele măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră a început la ora 11:00. Discuţiile au durat aproximativ patru ore, la acestea participând ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici şi deputaţii ALDE, Varujan Vosganian şi Andrei Gerea şi secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu.

Totodată, şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut o întrevedere cu preşedinţii celor două Camerei ale Parlamentuluim, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit unor surse politice, liderii coaliţiei de guvernare, ministrul Finanţelor, şi deputaţii ALDE, au convenit ca săptămâna viitoare să fie invitaţi reprezentanţii din comisiile de specialitate ale Legislativului şi membri din toate grupurile parlamentare, pentru a stabili o variantă finală a proiectului de lege. De asemenea, după întâlnirea cu aleşi ai partidelor politice, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu vor avea o întrevedere şi cu Asociaţia Exploratorilor din Marea Neagră. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, le va prezenta acestora un studiu de impact al proiectului Legii offshore.

Prin urmare, nici săptămâna viitoare proiectul Legii offshore nu va intra la vot în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional pentru această iniţiativă legislativă.

Chiar dacă cererea de retrimitere la Comisii, votată în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor a venit din partea liderului UDMR, Kelemen Hunor, şi parlamentarii ALDE au fost nemulţumiţi de cele mai recente modificări ale Legii offshore făcute de către PSD.

Astfel, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declara miercuri, referindu-se la proiectul legii offshore, că deputaţii ALDE care fac parte din Comisia de industrii au "fost luaţi pe nepregătite cu serie de modificări prezentate la comisie în ultimul moment".

Cu toate acestea, Tăriceanu a negat existenţa unor tensiuni politice în interiorul coaliţiei de guvernare.

"Comisia trebuie să integreze la dezbatere opinia Guvernului care nu exista, trebuie să aibă de asemenea punctul de vedere ai Asociaţiilor Concesionarilor Exploatărilor Maritime. E o problemă mai degrabă de proceduri. Nu e o problemă de politică cu PSD. Deci e o problemă legată de câştigul statului şi în al doilea rând de securitatea statului care profită de această lege", a spus Călin Popescu Tăriceanu.

În schimb, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, tot miercuri, referitor la legea offshore, că formaţiunea sa va susţine poziţia din Comisie. Acesta a refuzat să comenteze declaraţiile deputatului ALDE Varujan Vosganian despre prezenţa Guvernului la dezbateri: ”Nu-s comentatorul ALDE”.

Totodată, în aceeaşi zi, ministrul Finaţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că va discuta cu colegii de la ALDE, pentru ca ulterior să fie stabilită o formă finală a legii offshore, una care să permită un câştig cât mai mare la bugetul de stat. Acesta a adăugat că pentru Legea offshore trebuie găsită, cât mai repede, calea de mijloc între investitori şi statul român, astfel încât să înceapă exploatarea, deoarece îmbunătăţeşte independenţa energetică a ţării.

Ministerul de Finanţe trebuie să producă simulări care să arate efectele

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, trebuie să prezinte un studiu de impact al proiectului Legii offshore, astfel încât să se vadă exact efectele schimbărilor apărute în iniţiativa legislativă. Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că ALDE ar vrea ca profitul stat-companii să fie 50%-50%

Discuţiile dintre PSD şi ALDE au pornit de la modificările făcute de PSD la legea offshore şi care nu aveau în spatele lor un calcul al efectelor pe care acestea ar putea să le producă, potrivit unor surse politice.

Drept urmare, ALDE ar fi cerut ca Ministerul de Finanţe să producă nişte simulări pe diferite variante de prevederi fiscale care duc în final la împărţirea beneficiilor dintre statul român şi investitori, astfel încât statul român să maximizeze veniturile.

Surse politice din zona negocierilor spun că ALDE ar fi cerut un model practicat în Olanda sau Norvegia, de 50%-50%.

Totodată, participanţii la discuţie au solicitat să fie o dezbatere transparentă, care să implice toţi liderii de grup, indiferent de partid, iar mai apoi să aibă loc discuţii cu Asociaţia Exploratorilor din Marea Neagră.

O altă nemulţumire a ALDE a fost legată de unele amendamente tehnice, considerate "neavenite". Mai precis, un punct prevede sistemul de avizare, iar acesta a fost considerat ca fiind extrem de complicat, care putea duce oricând la blocarea proiectului.

Pericolul ar fi să se ajungă fie în extrema în care se va reproşa Parlamentului că a cedat exploatarea gazelor la un preţ mic, fie în cea în care investitorii vor pleca, iar România va rămâne dependentă de resursa care o reprezintă azi Rusia, spun sursele citate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici