PSD şi PNL au cerut audierea trupelor care au cântat de Ziua Tineretului

Reprezentanţii PDL din comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Monica Iacob Ridzi, s-au retras miercuri de la lucrări, după şapte ore de dezbateri, nemulţumiţi că deputaţii PSD şi ai PNL propuneau ca săptămâna viitoare să fie audiate trupele care au cântat de Ziua Tineretului.

30 afișări
Imaginea articolului PSD şi PNL au cerut audierea trupelor care au cântat de Ziua Tineretului

PSD şi PNL au cerut audierea trupelor care au cântat de Ziua Tineretului (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Deputatul PDL Gelu Vişan a declarat că majoritatea formată din rerpezentanţii PSD şi PNL din Comisia de anchetă au încercat "prin forţă" să-şi impună punctele de vedere. El a spus despre deputaţii PSD şi PNL că, în timpul dezbaterilor, "îşi şoptesc unii altora şi îşi completează răspunsurile".

"S-a ajuns pînă la a se spune «Hai să aducem şi cântăreţii care au cantat (pe 2 mai, la evenimentul organizat de MTS, n.r.). Nu cred că asta este menirea comisiei", a explicat deputatul PDL.

Democrat-liberalii şi social-democraţii din comisia parlamentară de anchetă în cazul Ridzi s-au acuzat, miercuri, reciproc de faptul că şi-au delegat în comisie reprezentanţi aflaţi în conflicte de interese şi care sunt cercetaţi de DNA.

Dezbaterile din comisia parlamentară de anchetă au fost tensionate încă de la începutul şedinţei, reprezentanţii PDL şi cei ai PSD şi PNL având păreri diferite privind continuarea activităţii acestei comisii de anchetă.

În timpul discuţiilor a existat un schimb de replici între preşedinta comisiei, Alina Gorghiu, (PNL) şi Cristian Boureanu (PDL), după ce deputatul democrat-liberal i s-a adresat preşedintei comisiei cu apelativul "domnişorică". Gorghiu i-a spus lui Boureanu să i se adreseze în acest fel soţiei lui.

"Să nu intrăm în chestiuni legate de familie, că sunteţi într-o situaţie delicată", i-a replicat Boureanu Alinei Gorghiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici