PSD va depune moţiune simplă împotriva lui Funeriu pentru situaţia din Suceava şi Botoşani

PSD va depune săptămâna viitoare, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, faţă de situaţia în care se află cadrele didactice din judeţele Suceava şi Botoşani, care nu şi-au primit salariile, a anunţat preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor.

24 afișări
Imaginea articolului PSD va depune moţiune simplă împotriva lui Funeriu pentru situaţia din Suceava şi Botoşani

PSD va depune moţiune simplă împotriva lui Funeriu pentru situaţia din Suceava şi Botoşani (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Nechifor a declarat, într-o conferinţă de presă, că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, "orbit de pixelul albastru", nu poate vedea situaţia din teren.

El a spus că acesta este vinovat de situaţia în care se află angajaţii din învăţământul preuniversitar din judeţele Suceava şi Botoşani, care nu şi-au primit salariile aferente lunii februarie şi care protestează, zeci de şcoli fiind în grevă.

Nechifor a arătat că situaţia în care s-a ajuns este atât de critică încât nimeni nu poate întrezări soluţii de rezolvare.

"Săptămâna viitoare vom depune la Senat moţiune simplă faţă de ministrul Educaţiei, pentru demiterea sa, pentru că s-a dovedit că acesta nu are nici o legătură cu sistemul de educaţie", a spus Nechifor.

El a menţionat că moţiunea simplă va fi depusă în Senat pentru că există şase ca aceasta să fie adoptată.

La rândul său, senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, a spus că apreciază forţa şi tăria oamenilor din învăţământul sucevean care se sacrifică pentru ca în ţară să troneze legea.

El a spus că în cazul profesorilor din Suceava şi Botoşani puterea amână rezolvarea şi a precizat că grupul PSD din Senat a depus o interpelare la adresa premierului Emil Boc în acest sens şi că aşteaptă ca acesta să prezinte soluţii pentru plata salariilor profesorilor.

Cadrele didactice din zeci de şcoli din judeţele Suceava şi Botoşani sunt în grevă de săptămâna trecută, protestând pentru că nu şi-au primit salariile aferente lunii februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici