Republica Moldova, subiect de discuţie între Kamala Harris şi Iohannis

Vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, şi preşedintele Klaus Iohannis au discutat, vineri, despre sprijinul de care are nevoie Republica Moldova, în contextul invaziei ruse din Ucraina.

4506 afișări
Imaginea articolului Republica Moldova, subiect de discuţie între Kamala Harris şi Iohannis

FOTO Mediafax/Alexandru Dobre

„Am discutat şi despre sprijinul atât de necesar pe care trebuie să îl acordăm Republicii Moldova. Situaţia în care se află ţara vecină este unică, din punctul de vedere al numărului foarte mare de refugiaţi raportat la cel al populaţiei”, a declarat Klaus Iohannis.

El precizează că această presiune se suprapune pe dificultăţile de ordin economic sau energetic cărora Republica Moldova este nevoită să le facă faţă.

Vicepreşedintele SUA, Kamalqa Harris, se află, vineri, în România. Ea a fost primită la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis. Cei doi oficiali au avut convorbiri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici