Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început, sâmbătă, la Organizaţia Municipală Braşov, pe ordinea de zi figurând analizarea cauzelor eşecului înregistrat la moţiunea de cenzură şi luarea măsurilor de sancţionare a celor care vor fi găsiţi responsabili de acest eşec.

1 afișare
Imaginea articolului Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început

Astfel, se aşteaptă ca în cadrul şedinţei să se adopte decizia Biroului Permanent Naţional al PSD privind retragerea sprijinului politic pentru parlamentarii Ion Solcanu, Alin Teodorescu, Răzvan Theodorescu şi Dan Mihalache, precum şi declanşarea procedurilor de excludere a acestora din partid.

De asemenea, se aşteaptă ca în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional să se ia o decizie şi în ceea ce îl priveşte pe preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, care a votat împotriva moţiunii, dar şi în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi parlamentari PSD care au votat împotriva moţiunii.

Surse din cadrul PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că unii dintre vicepreşedinţii partidului au de gând să ameninţe cu demisiile din funcţiile pe care le deţin dacă nu se va lua nici o decizie privind sancţionarea preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu.

Potrivit aceloraşi surse, social-democraţii nu vor merge chiar până la excluderea preşedintelui fondator al partidului, dar vizează sancţionarea acestuia în sensul ca Iliescu să nu mai deţină funcţia de lider al grupului parlamentar PSD din Senat. În cazul lui Iliescu se va invoca scrisoarea pe care Mircea Geoană a trimis-o liderilor de grup înainte de votul la moţiune, menită a responsabiliza votul deputaţilor şi senatorilor.

Preşedintele de onoare al PSD, senatorul Ion Iliescu, a declarat, sâmbătă, că nu va participa şi nici nu îl interesează reuniunea Comitetului Executiv al PSD de la Braşov, adăugând că dispariţia lui Antonie Iorgovan este „o dramă umană”, iar alţii „fac umbră pământului”.

Întrebat dacă va merge la Braşov la reuniunea conducerii PSD, Iliescu a spus „Nu mă interesează!”.

„Nu mă interesează. Nu numai că nu merg, nici nu mă interesează şi nu vreau să întinăm memoria lui Iorgovan cu ciondăneli d-astea mărunte. Acestea sunt adevărate drame umane, când oameni de calitate ne părăsesc şi fac umbră pământului alţii”, a declarat Iliescu, după ce i-a adus un ultim omagiu senatorului Antonie Iorgovan.

Totodată, el a spus că „decent” ar fi fost ca întreaga conducere a PSD să fie în Bucureşti, alături de familia fostului lor coleg.

El a afirmat că un partid politic nu reprezintă „o moşie cu vătaf”, făcând trimitere directă la Mircea Geoană.

După ce au depus coroane de flori şi au aprins câte o lumânare la sicriul lui Antonie Iorgovan, Ion Iliescu, Sorin Oprescu, Şerban Nicolae şi Nicolae Văcăroiu s-au retras în sala grupului parlamentar al PSD din Senat, nefiind exclus să fie abordate şi teme politice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici