Precizarea a fost făcută de avocatul Marius Striblea, prezent la Parlament, acesta menţionând că Elena Udrea se află în prezent la DNA, unde dă declaraţii în legătură cu denunţul pe care l-a făcut.
„Sperăm ca până la ora 14.00 şi doamna Udrea să ajungă în Parlament”, a adăugat el.
Striblea a precizat că, dacă Elena Udrea nu ajunge la Comisia juridică până la ora menţionată, va fi reprezentată de avocat.
Striblea a precizat că la această oră Elena Udrea este la DNA, unde dă declaraţii în legătură cu denunţul pe care l-a făcut şi, în consecinţă, nu poate fi prezentă la şedinţa Comisiei juridice.
El a arătat că în acest moment Udrea nu are voie să dea date din cauza penală.
Citeşte şi: Elena Udrea va fi plasată în AREST LA DOMICILIU. Fostul ministru, la ieşirea din arest: Probabil că voi merge mâine în Parlament
„Nu are voie să părăsească imobilul, să ia legătura cu părţi din dosar, iar instanţa supremă a specificat exact: Dorin Cocoş, Dinu Pescariu, Alina Topoliceanu, rude ale acestora, direct sau indirect. Poate primi orice vizită cu excepţia celor menţionaţi”, a spus Striblea.
El a arătat că Udrea va cere de fiecare dată aprobare de la procuror să vină în Parlament pentru a fi prezentă la Comisia juridică sau la plen, în speţele care o vizează.
„Acum e la DNA, dă declaraţii în denunţ. A spus că va cere aprobare procurorilor să vină la Parlament. Are voie să-şi apere poziţia, dar trebuie să respecte decizia judecătorilor. Nu are voie facă direct trimitere la cauza penală în care e cercetată”, a spus Striblea.
La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa Comisiei juridice a început în absenţa Elenei Udrea.