Senator PSD: Preşedintele Senatului va fi înlocuit din funcţie după ce câştigă prezidenţialele

Senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu a declarat, joi, că preşedintele Senatului va fi înlocuit din funcţie după ce va câştiga funcţia de preşedinte al României şi a apreciat că USL nu se va rupe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

99 afișări
Imaginea articolului Senator PSD: Preşedintele Senatului va fi înlocuit din funcţie după ce câştigă prezidenţialele

Senator PSD: Preşedintele Senatului va fi înlocuit din funcţie după ce câştigă prezidenţialele (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

Întrebat în legătură cu declaraţia liderului de grup PSD din Senat, Ilie Sârbu, privind posibilitatea înlocuirii preşedintelui Senatului, Bereanu a spus, într-o conferinţă de presă, că nimeni nu a ameninţat poziţia preşedintelui acestui for legislativ, Crin Antonescu.

"Va fi schimbat preşedintele Senatului doar când va ajunge preşedintele României", a spus senatorul PSD.

El a apreciat că USL nu se va rupe şi a subliniat că sigur se vor găsi soluţiile în urma negocierilor dintre PSD şi PNL.

Bereanu a mai declarat că parlamentarii au fost convocaţi, luni, la Parlament, pentru a acorda votul pentru varianta guvernului susţinut de USL.

În ceea ce priveşte înfiinţarea USD, senatorul sucevean a arătat că aceasta este o alianţă electorală şi că după alegerile europarlamentare se va stabili dacă această alianţă va continua să funcţioneze.

El a subliniat că USD reprezintă o structură care coagulează stânga politică şi care să fie reprezentativă pentru România în vederea alegerilor pentru Parlamentul European.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a averitzat miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că PNL ar putea rămâne fără funcţia de preşedintele al Senatului, deţinută în prezent de Crin Antonescu, iar postul ar putea reveni PC.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a precizat, joi, că în PSD nu s-a discutat despre funcţia de preşedinte al Senatului, deţinută de liderul PNL Crin Antonescu, el arătând că funcţia aceasta ţine de acordul ACD PNL-PC şi că cele două partide vor lămuri dacă mai respectă acest acord.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici