Senatul declanşează procedura de numire a membrilor Consiliului Naţional de Integritate

Senatul anunţă că declanşează procedura de numire a membrilor Consiliului Naţional de Integritate (CNI), urmare a deciziei Biroului permanent de marţi.

123 afișări
Imaginea articolului Senatul declanşează procedura de numire a membrilor Consiliului Naţional de Integritate

Senatul declanşează procedura de numire a membrilor Consiliului Naţional de Integritate (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Senatul precizează că declanşează această procedură, în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, art. 35 alin. (1) lit. h), i) şi alin. (3).

Propunerile asociaţiilor magistraţilor, legal constituite, precum şi cele ale organizaţiilor societăţii civile legal constituite, cu activitate în domeniul drepturilor omului, juridic sau economico-financiar pot fi depuse la Secretariatul general al Senatului până la data de 6 septembrie 2010, mai precizează Senatul.

Consiliul Naţional de Integritate a propus, de la sfârşitul lunii martie, Biroului Permanent al Senatului, declanşarea procedurii de numire a membrilor CNI, întrucât la data de 27 iunie 2010 expiră mandatele actualilor titulari din cadrul Consiliului.

Potrivit adresei CNI transmise Senatului, la data de 27 iunie 2010 expriră mandatul următorilor membri CNI, numiţi prin hotărârea nr. 26 din 27 iunie 2007:

Şaptefraţi Mihai - Radu - Grupul parlamentar PNL din Senat, Teodoroiu Simona - Maya - Grupul parlamentar PSD din Senat, Capotă Marian - Grupul parlamentar PRM din Senat, Tănase Tiberiu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, Zaharia - Lefter Constantin - Ministerul Justiţiei, Marcu Nicu - Ministerul Finanţelor, Chiriţă Ionel - Asociaţia Oraşelor din România, Ciupercă Vasile Silvian - Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Vrabie Răzvan Codru - Organizaţiile Societăţii Civile, Prisăcaru Ştefăniţă - Grupul parlamentar PDL din Senat, Niculescu Marian - Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi supleanţii: Pop Răzvan Codruţ - Grupul parlamentar PNL din Senat, Opre Ancuţa Geanina - Grupul parlamentar PSD din Senat, Pârvulescu Dumitru - Ministerul Finanţelor, Bindiu Nicolae - Asociaţia Oraşelor din România, Benea Dragoş - Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Cupă Ion - Grupul parlamentar PDL din Senat, Răduleţu Sebastian Radu - Iulian - Ministerul Justiţiei, Ghiţescu Cocea Paula - Agenţia Natională a Funcţionarilor Publici.

Senatul trebuie să desemneze membri şi pentru locurile devenite vacante ca urmare a demisiei unor membri numiţi prin aceeaşi hotărâre: Veress Emod - Grupul parlamentar UDMR din Senat şi Drăghici Alice Elena - Grupul parlamentar PC din Senat.

Potrivit articolului 35 din Legea 144/2007, Consiliul este numit de Senat şi este format dintr-un număr de membri desemnaţi după cum urmează: câte un membru desemnat de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor; un reprezentant al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice; un reprezentant al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; un reprezentant al Asociaţiei Municipiilor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; un reprezentant al Asociaţiei Oraşelor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; un reprezentant al înalţilor funcţionari publici şi un reprezentant al funcţionarilor publici, desemnaţi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici; un reprezentant desemnat de comun acord de asociaţiile magistraţilor, legal constituite; un reprezentant desemnat de organizaţiile societăţii civile legal constituite, cu activitate în domeniul drepturilor omului, juridic sau economico-financiar. Entităţile abilitate de lege vor desemna în mod corespunzător câte un supleant.

Biroul Permanent sesizează grupurile parlamentare şi entităţile prevăzute de lege pentru nominalizarea membrilor, propunerile înaintate Biroului Permanent se transmit Comisiei juridice, care întocmeşte un raport referitor la desemnarea candidaţilor.

Raportul va fi înaintat Biroului Permanent, care stabileşte data şedinţei Senatului în vederea numirii Consiliului. Membrii CNI sunt numiţi prin hotărâre a Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici