Sergiu Moroianu, soţul lui Clotilde Armand, a revenit în USR după ce fusese exclus în 2016 | FOTO

Soţul lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu, este din nou membru al USR, după ce Comisia de Arbitraj a partidului a admis contestaţia sa la decizia de excludere din formaţiune, depusă în 2016, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele USR Dan Barna. Moroianu fusese exclus din partid deoarece a acuzat echipa de campanie că a asociat imaginea partidului „cu activiştii lgbt şi cu Soros”.

3705 afișări
Imaginea articolului Sergiu Moroianu, soţul lui Clotilde Armand, a revenit în USR după ce fusese exclus în 2016 | FOTO

Sergiu Moroianu, soţul lui Clotilde Armand, a revenit în USR după ce fusese exclus în 2016

„Este decizia Comisiei de Arbitraj a USR, prin care contestaţia domnului Moroianu a fost admisă. Hotărârea a fost luată acum o săptămână şi jumătate. Comisia de Arbitraj decide asupra sancţiunilor. Decizia fostului Birou Naţional al USR a fost contestată, între timp au avut loc alegeri. S-au mai schimbat şi membri din Comisia de Arbitraj, noul Birou Naţional. În momentul de faţă a ajuns contestaţia să fie analizată şi a fost luată decizia de a trimite contestaţia”, a afirmat Dan Barna, luni, pentru MEDIAFAX.

Decizia Comisiei de Arbitraj a creat şi nemulţumiri în rândul membrilor USR. Preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring, a postat un mesaj, pe grupul intern de Facebook al formaţiunii, în care a spus că a aflat cu surprindere de revenirea lui Moroianu în partid şi este îngrijorător faptul că se face din nou loc ideilor extremiste în USR.

„Am aflat şi eu, cu aceeaşi surprindere ca şi voi, că Sergiu Moroianu a revenit în USR. Nu ştiu care sunt resorturile acestei decizii şi nu voi face speculaţii, deşi tentaţia e mare. Ce ştiu însă cu siguranţă este ca ideile extremiste nu au ce căuta în USR. Acuzaţiile de «sorosism», de «propaganda lgbt», de «marxism totalitar» sunt demne de Rusia lui Putin, de Ungaria lui Viktor Orban şi de Turcia lui Erdogan. Ele nu au ce căuta în USR. Astfel de idei sunt toxice şi fac foarte mult rău întregului partid. În altă ordine de idei, cred că este destul de îngrijorător ca ideile pe care le combatem în spaţiul public îşi fac loc acum în USR. Intoleranţa, teoriile conspiraţiei, ura la adresa celor care sunt diferiţi sau care au alte idei, prejudecăţi inacceptabile, sunt, iată, din nou, printre noi. În faţa acestei ameninţări, eu una nu am să mă prefac că e totul în regulă. Dimpotrivă! Avem o problemă cât casa şi trebuie să o rezolvăm”, precizează Roxana Wring, preşedintele USR Bucureşti, într-un mesaj postat pe grupul USR de Facebook „Poiana lui Iocan”, obţinut de MEDIAFAX.

În decembrie 2016, Biroul Politic al USR a decis excluderea lui Sergiu Moroianu, după ce acesta a formulat critici la adresa echipei de comunicare/campanie a partidului la alegerile parlamentare. Formaţiunea motiva excluderea prin faptul că Moroianu a prejudiciat grav imaginea USR. Acesta a contestat atunci decizia de excludere.

Soţul lui Clotilde Armand a acuzat atunci echipa de comunicare/campanie a USR că „a asociat imaginea USR cu activiştii lgbt şi cu Soros”. Preşedintele de la acea vreme al partidului, Nicuşor Dan spunea că Moroianu lansează în spaţiul public afirmaţii mincinoase, multe fiind similare cu ale adversarilor formaţiunii

„Dragi colegi, alegerile au trecut. Am obţinut în Bucureşti mai puţin ca la alegerile locale. Tot efortul nostru de un an a rezultat în jumătate din scorul partidului de apartament PPDD în 2012! S-au comis abuzuri şi greşeli din partea "echipei de comunicare/campanie" coordonate de Matei Păun. Venit la USB iniţial ca voluntar, Păun urmează să fie plătit cu o sumă consistentă. Ştie cineva datele financiare ale serviciilor lui Păun? Comisia de Arbitraj i-a cerut în mod repetat lui Matei Păun şi echipei sale să-şi depună fişa de simpatizant USR'', scria, pe Facebook, Sergiu Moroianu.

El mai spunea că, în campania electorală, Păun a declanşat o campanie de denigrare şi sabotaj la adresa Clotildei Armand, „'principalul vector de imagine al USR în teritoriu”.

„Păun a asociat imaginea USR cu activiştii lgbt şi cu Soros, încercând chiar să-l disculpe pe Soros în loc să ne disociem viguros de el, tentativă patetică care a dus PSD la 50% din parlament şi USR sub 10%. Cer explicaţii biroului naţional al USR pentru tolerarea acestei situaţii în care o persoană străină de partidul nostru a atacat şi izolat persoana #2 din partid, a orchestrat campanii împotriva intereselor USR, a cheltuit discreţionar şi netransparent banii USR, în ultimă instanţă afectând grav şansele de succes ale USR'”, a conchis Moroianu.

Clotilde Armand este candidat pe locul patru la alegerile europarlamentare pe lista USR-PLUS.

Nicuşor Dan este încă în USR

În ceea ce îl priveşte pe Nicuşor Dan, acesta încă este membru USR. El revenise în partid, pe 8 martie, pentru a putea semna protocolul de constituire al alianţei USR-PLUS.

„Sunt mai multe interpretări ale acestei situaţii juridice. Într-un dintre interpretări ar fi trebuit să co-semnez lista de semnături şi lista de candidaţi. Şi asta se va întâmpla pe 26 martie. Până în momentul acela dacă USR va apela la mine atunci rămân membru”, a afirmat Nicuşor Dan, pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă intenţionează să rămână în USR după ce se încheie procedura pentru europarlamentare, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu. Sunt consecvent cu ce am spus acum doi ani”.

Nicuşor Dan s-a înscris în formaţiune pentru a semna protocolul de constituire al alianţei USR-PLUS. El spunea că va demisiona din USR „după ce formalităţile se vor fi terminat”.

O zi mai târziu instanţa supremă a admis contestaţia formulată de USR şi PLUS împotriva deciziei BEC prin care a respins protocolul de constituire al alianţei electorale „Alianţa 2020 USR-PLUS”.

BEC respinsese alianţa, motivând că Dan Barna şi Dacian Cioloş nu figurează în acte ca preşedinţi ai celor două formaţiuni.

Termenul pentru depunerea candidaturilor la alegerile europarlamentare este 28 martie, potrivit unei decizii a Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici