Sinteza Interviurile lui Cristoiu – Victor Ponta, duminică, 21 februarie

  • Victor Ponta: În viaţa privată fac bine. Am trei copii. Avem alte probleme acum, fiica cea mică, care merge la şcoală. Lucrez într-o zonă privată în care nu am lucrat până acum, pentru că nu aveam voie, eram incompatibil. Deci, din punctul acesta de vedere nu mă plâng absolut deloc. Nu sunt consultant politic, lucrez în consultanţă de afaceri, în străinătate, pentru zona Europei Centrale şi de Est.
  • Victor Ponta: Ţin foarte mult şi îl apreciez foarte mult pe dl Vucic, preşedintele Serbiei. Eu cred că Serbia e o ţară foarte prietenă cu România. Sunt şi cetăţean sârb. Legal, pot candida acolo, nu mi-a trecut prin cap. Nu a ştiut nimeni cum a fost chestia asta cu cetăţenia. A fost un lucru pentru care voi fi mândru toată viaţa.
  • Victor Ponta: Nu mai cred că există prietenii în politică. Ştiu oameni cu care am fost prieten şi cu care am început să facem politică împreună şi nu mai suntem prieteni, deci strică prieteniile. Nu, politica e pentru politicieni. Cu Crin Antonescu… ne auzim doar de zilele de naştere, copiii noştri sunt născuţi în aceeaşi zi, ştiu că stă la Bruxelles… Dacă trebuie (să dispar pur şi simplu din viaţa politică cum a făcut el), da. Dacă ar trebui neapărat să nu mai apar, nu m-aş perpeli acasă. Eu cred că Traian Băsescu dacă nu apare două luni la tv, moare. Eu nu am această problemă. O să fiu om politic, activ sau nu.
385 afișări
Imaginea articolului Sinteza Interviurile lui Cristoiu – Victor Ponta, duminică, 21 februarie

Victor Ponta la Interviurile lui Cristoiu:

Despre viaţa după pierderea alegerilor parlamentare

Victor Ponta: În viaţa privată fac bine. Am trei copii. Avem alte probleme acum, fiica cea mică,  care merge la şcoală. Lucrez într-o zonă privată în care nu am lucrat până acum, pentru că nu aveam voie, eram incompatibil. Deci, din punctul acesta de vedere nu mă plâng absolut deloc. Nu sunt consultant politic, lucrez în consultanţă de afaceri, în străinătate, pentru zona Europei Centrale şi de Est. Compania nu are business în România. Sunt în politică, dar nu în divizia naţională. M-am retrogradat. Am şi mers foarte mult la serviciu, lucrez online. La partid merg o dată sau de două ori pe săptămână, avem un secretar general, avem o echipă de conducere. Am zis: domne dacă vreţi să reconstruim ceva pentru 2024, apucaţi-vă de acum, dar cu nişte forţe proaspete.

Victor Ponta: Dl. Iliescu, în 2004, avea deja 74 de ani, şi la o şedinţă a avut o frază celebră. Se uita la noi cum dădeam... abia apăruse Băsescu şi vă daţi seama cum să ne batem cu Băsescu. S-a uitat aşa la noi şi a zis: Hîh, dacă aş mai avea eu 60 de ani… v-aş arăta eu cum, dar numai am 60. În 1990 avea 60 de ani, că era născut în 1930. Noi toţi eram sub 40 de ani. Eu mai am 11 ani să ajung ca dl. Iliescu în 1990.

Victor Ponta: Nu mi-am închipuit că o să stau acasă să mă întreţină nevasta din banii de la prăjituri, că Daciana are deja firma ei care merge foarte bine. Nu m-am gândit că o să trăiesc din banii soţiei, ai socrului sau ai altcuiva. Trebuie să muncesc, sunt un om încă în putere. Am avut relaţii internaţionale în toate părţile, America, Europa, China, Asia, dar prieten am rămas cu cei de la Belgrad, Tirana, Istanbul în jos şi m-au căutat mulţi după. Vin dacă vă pot ajuta, dar eu nu fac consultanţă politică. Deci e vorba despre consultanţă de afaceri, pe proiecte.

Victor Ponta: Nu am renunţat la viaţa politică, sunt în continuare preşedintele partidului, nu mai sunt foarte activ pentru că eu cred că trebuie o altă echipă. Echipa pe care am coordonat-o eu nu a dat rezultate, n-a făcut 5% la parlamentare, dar nici nu i-am abandonat. De altfel, mi s-a spus chestia asta:  domne să nu pleci cum ai plecat atunci de la PSD. La PSD era un anumit context pe care oamenii îl uită, dar pe care eu nu pot să-l uit. Era contextul în care absolut toată familia mea, şi eu, făceam cărări la DNA degeaba. Nu doar că eu am fost achitat, dar niciunul din dosarele făcute împotriva familiei mele de dl. Portocală, nu s-a finalizat cu altceva decât cu <nu există>. În dosarul cu Turceni-Rovinari am fost achitat în unanimitate de judecătorie (…) În cel cu Tony Blair, procurorul,  dl. Portocală Negulescu, a fost trimis în judecată  că a falsificat acel dosar. Vlad Cosma l-a înregistrat când îl punea să facă denunţul. Dar eu sunt cu casa sechestrată de dl Portocală, în continuare.

Cum a obţinut cetăţenia sârbă

Victor Ponta: Ţin foarte mult şi îl apreciez foarte mult pe dl Vucic, preşedintele Serbiei. Eu cred că Serbia e o ţară foarte prietenă cu România. Sunt şi cetăţean sârb. Legal, pot candida acolo, nu mi-a trecut prin cap. Nu a ştiut nimeni cum a fost chestia asta cu cetăţenia. A fost un lucru pentru care voi fi mândru toată viaţa. În 2014, dl Vucic a devenit prim-ministru, eu eram deja de doi ani. Şi Serbia a avut cele mai mari inundaţii din istoria lor. Cine merge la Belgrad, acolo e râul Sava, unde Iancu de Hunedoara l-a fugărit pe Mahomed Cuceritorul, şi a fost într-o situaţie absolut critică. Noi i-am ajutat fundamental prin faptul că am deschis barajul de la Porţile de Fier, s-au inundat nişte terenuri, sate în România, dar nu s-a inundat Belgradul. Eu m-am gândit că după datoria morală pe care o avem la sârbi pentru că am lăsat NATO să-i bombardeze de la Timişoara, ar fi trebuit să-I ajutăm. Şi i-am ajutat. Şi atunci când dl Vucic a devenit preşedinte a propus Guvernului şi Parlamentului – nu doar eu, au fost mai mulţe personalităţi – m-a pus pe acea listă, cineva care a făcut ceva bun pentru Serbia.

Călător în acelaşi avion cu Erdogan

Victor Ponta: În 2015, când m-am operat, am fost în Turcia. (…) A fost şi medicul din România acolo. L-am luat special pentru că şi era medic militar şi, culmea, era şi medicul care a operat-o pe dna Kovesi. I-am spus:  sper că pe tine nu te arestează Kovesi dacă vii să mă operezi, că pe alt medic îl băga în puşcărie. Dar fiind acelaşi medic care a operat-o şi pe doamna Kovesi, l-am luat cu mine la Istanbul. Când m-am urcat în acelaşi avion cu Erdogan erau Jocurile olimpice europene, la Baku, dacă nu mă înşel. Sigur că mai păstrez legătura cu el. Eu păstrez legătura cu absolut toată lumea (…) Nu sunt pregătit să fac consultanţă politică. Îmi spun părerea când sunt întrebat.

Despre prietenia în politică, relaţia cu Crin Antonescu

Victor Ponta: Nu mai cred că există prietenii în politică. Ştiu oameni cu care am fost prieten şi cu care am început să facem politică împreună şi nu mai suntem prieteni, deci strică prieteniile. Nu, politica e pentru politicieni. Cu Crin Antonescu… ne auzim doar de zilele de naştere, copiii noştri sunt născuţi în aceeaşi zi, ştiu că stă la Bruxelles… Dacă trebuie (să dispar pur şi simplu din viaţa politică cum a făcut el), da. Dacă ar trebui neapărat să nu mai apar, nu m-aş perpeli acasă. Eu cred că Traian Băsescu dacă nu apare două luni la tv, moare. Eu nu am această problemă. O să fiu om politic, activ sau nu.

Realaţia cu Pro Romania şi viitorul politic

Victor Ponta: Nu, nu vreau să plec de la Pro Romania. Partidul e în stadiul în care, după un eşec, că nu am făcut 5%, şi având în vedere că următoarea competiţie este în 2024, cred că trebuie promovaţi alţi oameni şi împrospătată echipa. Deocamdată sunt preşedinte. Pot să rămân preşedinte sau poate să fie cineva mai dornic, mai activ decât mine. Rămân în Pro Romania în orice variantă. Congresul din 26 februarie e o chestiune mică, de 5 minute. E o formalitate pe care trebuie să o depunem la tribunal, legată de faptul că nu mergem mai departe cu fuziunea cu ALDE.

De ce nu se mai face fuziunea cu ALDE

Victor Ponta: N-a mers. Eu cred că noi, cu Pro Romania, am încercat să vorbim în toamnă şi să promovăm un subiect care nu-i interesa pe oameni. Şi anume criza economică, guvernarea României în perioada de criză. Numai despre asta am vorbit trei luni. Nu i-a interesat pe oameni chestia asta. Nu e un reproş sau o supărare. Noi am vorbit despre un produs, că până la urmă alegerile sunt o chestiune de marketing. Noi nu puteam să fim cum a fost AUR, nici nu puteam să fim ca PNL, partidul preşedintelui. Am zis noi suntem un partid mai micuţ, dar cu nişte oameni care au guvernat România într-o perioadă în care românilor le-a fost bine. Am ieşit dintr-o criză foarte mare şi economia a mers bine. Doar că produsul pe care noi am vrut să-l vindem nu a avut decât 4,5% cumpărători. 200.000 de oameni, mulţi, dar nu suficient. (Nu am reuşit să fim alternativă la PSD) pentru că alegătorii au spus: până la urmă sunteţi prea mici, nu puteţi să faceţi nimic, PSD-ul e PSD.

Despre armistiţiul cu Băsescu

Victor Ponta: Sunt singurul premier cu doi preşedinţi. Nu am apucat să lucrez cu un preşedinte de aceeaşi culoare politică. Am văzut însă cum a lucrat Năstase cu Iliescu. Guvernarea Năstase a fost mai bună decât guvernarea Ponta. În al doilea mandat, Iliescu nu prea s-a implicat în guvernare, dar oricum a sprijinit, ceea ce contează. În 2013 am avut o perioadă de armistiţiu cu dl Băsescu, când m-a lăsat, mergeam la Consiliul European, când am fost la Berlin, la Washington, când am desfiinţat Garda financiară, am făcut multe. Mi-a prins foarte bine pacea cu preşedintele. Când a început din nou războiul şi la orice chestie... la Comarnic-Braşov, am semnat contractul cu trei firme europene, şi a doua zi, ne-am dus la Cotroceni, era un eveniment, şi a zis: ştiu eu ce fapte penale aţi comis voi, la Comarnic- Braşov. Şi am zis: ee, vorbeşte Băsescu, bate câmpii, dă-l încolo, mergeţi mai departe. După care a venit la mine ministrul de atunci, dl Rus,  şi a zis: vedeţi că m-au chemat, dna Kovesi deja investighează şi nimeni din companie nu mai semnează nimic.

De ce cheamă Iohannis miniştrii la Cotroceni

Victor Ponta: Cred că dl preşedinte nu e mulţumit de cum merg lucrurile şi zice: băi, ia veniţi încoace să le rezolv eu. Dar nu mi se pare că se rezolvă. Ăia pleacă acasă la ei, la PNL cine e cu Orban e cu Orban, cine e cu Cîţu, e cu Cîţu, USR PLUS cine e cu Cioloş, e cu Cioloş. Singurii eficienţi sunt udemeriştii, doar că, poate se supără pe mine, dar eu mereu le-am zis, problema e următoare: vouă când vă sună telefonul zice Orban la telefon şi voi întrebaţi care Orban, ca să ştiţi dacă răspundeţi. Că dacă e Ludovic nu vă pierdeţi timpul cu el.

Despre relaţia cu PSD şi Marcel Ciolacu

Victor Ponta: Am o relaţie foarte bună cu dl. Ciolacu, cu pesediştii, da, acum am cu toată lumea, că eu le-am zis: domnule, eu numai joc cu voi acolo în liga naţională, nu are rost să-mi mai daţi la picioare, dimpotrivă, pot să vă dau sfaturi bune. Cred că tactica dlui Ciolacu e bună. Tactica 1996-2000. Stăm cuminţei că ăştia se fac praf singuri. Are o singură hibă (...) PSD dacă e singur, degeaba, nu va face niciodată  50%. Totdeauna nu trebuie să fii singur. Aşa ne zicea Adrian Năstase. Eu când am venit lider la PSD asta le-am zis, trebuie să ne găsim aliaţi.

Despre fericirea de a împărţi când eşti la putere şi de a fi patron

Victor Ponta: Nu eram aşa de disperaţi. Pentru USR e prima dată când împart. Vă daţi seama fericirea de a împărţi prima dată funcţii, secretare, la toată clientela strânsă în jurul lor, de atâţia ani de când aştepta. S-a mai impărţit în 2016 , dar atunci era greu, era complicat, era doar Cioloş. Dl Cîţu are 1,2 milioane de angajaţi (...) Mi-am deschis şi eu firmă pentru că repet, România are cel mai bun sistem fiscal. Eu nu sunt angajatul cuiva, am firma mea, înregistrată în Bucureşti (...) plătesc taxe aici. Sunt patronul meu, sunt o microîntreprindere.

Victor Ponta: E foarte bine să fie patroană (Daciana Ponta). De Sf. Valentin eu am stat cu fetele acasă şi ea a stat la muncă. Şi i-am zis: mă, cum e că totuşi când erai la Bruxelles nu te vedeam de luni până joi, dar măcar în weekend te vedeam. Acum eu stau cu fetele, că fi-miu nu prea mai are timp de mine, face 18 ani, ne înţelegem perfect, dar, na, e ca orice băiat de 18 ani, nu stă el toată ziua cu tat-su. Fetele stau. Şi zic deci eşti mare patroană, ţi-e foarte bine şi tu în weekend eşti la muncă. (...) Cea mai mare problemă la un producător de prăjituri în România sunt oamenii. Să găseşti oameni care să fie şi muncitori, şi cinstiţi, şi dornici...

Victor Ponta: E mult de împărţit pentru că România mult timp de aici înainte va avea guverne de coaliţie. Apropo de multe agenţii. Ne mai zice şi UE, dar le mai facem şi noi. Eram cu un prieten german la masă. Şi mi-a zis: tu ştii câţi foşti cancelari avem noi? Unul. La voi din foşti premieri  premieri se face echipă de fotbal sau de rugby? Şi când am început să-i număr cred că-i de rugby, nu? Doamna Merkel este din 2005 cancelar şi i-a prins pe Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta, Cioloş, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîţu. 10.

Marea şansă ratată şi de USL, şi de Iohannis

Victor Ponta: Avem un sistem care nu funcţionează. Când s-a rupt USL am ratat o şansă unică, pe care nu o mai are domnul Iohannis, şi anume de a modifica Constituţia. Atunci aveam un proiect foarte clar făcut de PSD şi PNL, care rezolva toate problemele. Mai tăia din puterile preşedintelui, spunea foarte clar ce face preşedintele, ce face premierul, decizii ale CCR, noi le-a băgat pe toate în proiect. Nu s-a mai făcut modificarea de Constituţie. Probabil că dl Iohannis, cred că a şi zis chestia asta anul trecut, domne, vreau o majoritate să schimb Constituţia. Nu o are. S-a terminat, clar. Până în 2024 nu schimbă nicio Constituţie.

De ce nu trebuia eliminate gratuităţile pentru studenţi şi voucherele de vacanţă

Victor Ponta: Lipsa de gândire duce la pierderi de bani, după care spui trebuie să tai biletele la studenţi. Băi băieţi, în 2012, când am ajuns şi eu prim-ministru am întrebat ce-i cu biletele astea la studenţi că studenţii se plimbă prea mult, chiar aşa? A venit un om mai  deştept la mine şi mi-a zis domnul premier, noi nu avem voie să dăm ajutor de stat de stat la CFR că suntem în UE, plătim chestia asta, şi căile ferate germane, franceze primesc acest sprijin. Cred că aceeaşi instituţie acelaşi om care mi-a explicat mie putea să-i explice şi dlui Cîţu. Fii atent că de fapt tu pui dintr-un buzunar în altul, nu-ţi da singur gaură în buzunar. La fel chestia cu tichetele de vacanţă. Băi oameni buni tichetele de vacanţă sunt aşa. Românul dădea buluc să se ducă în Bulgaria, în Grecia, în Turcia. Cu tichetul de vacanţă nu se mai duce în Bulgaria, Grecia Turcia, dar nu ai voie nu te mai duce acolo, că e în UE, spun că tichetul de vacanţă e valabil doar în România. Şi în loc să se ducă la Nisipurile de Aur se duceau la Năvodari. Tu de fapt îţi furi căciula singur (...) Mie nu mi se pare că cineva în acest moment ştie să rezolve probleme şi înţelege probleme. Domnul Iohannis e un politician foarte bun, nu mi s-a părut că se pricepe la economie, evită subiectul. Şi în final guvernarea este despre economie, dacă oamenii au bani, dacă firmele o duc bine, dacă economia merge bine, după aia, bătălia politică e altceva.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici