Prima pagină » Politic » Sorin Grindeanu, propus cetățean de onoare al județului Timiș de un consilier AUR: „A făcut mai mult decât toată clasa politică”

Sorin Grindeanu, propus cetățean de onoare al județului Timiș de un consilier AUR: „A făcut mai mult decât toată clasa politică”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, ar trebui să primească titlul de cetățean de onoare al județului Timiș, consideră Marcel Mihoc, consilier județean ales pe lista AUR. Acesta a susținut că fostul premier a făcut pentru județ „mult mai mult decât a făcut toată clasa politică”.
Sorin Grindeanu, propus cetățean de onoare al județului Timiș de un consilier AUR: „A făcut mai mult decât toată clasa politică”
ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

Declarația a fost făcută marți, în timpul dezbaterilor din Consiliul Județean Timiș privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Timiș” profesoarei universitare Margit Șerban.

Marcel Mihoc a anunțat că reprezentanții AUR vor susține proiectul, dar a cerut ca, în viitor, o distincție similară să fie acordată și altor personalități.

După ce a enumerat mai mulți medici despre care consideră că au avut contribuții importante pentru județ, consilierul AUR a trecut la clasa politică și l-a nominalizat pe Sorin Grindeanu.

„Nu e bătaie de joc, e o părere personală”

„Dintre toți politicienii pe care îi cunosc de peste 30 de ani, domnul Sorin Grindeanu este o persoană care a făcut pentru acest județ mult mai mult decât a făcut toată clasa politică și îl propun ca, pe viitor, să fie și unul dintre cei propuși ca cetățean de onoare”, a declarat Marcel Mihoc.

Consilierul a ținut să precizeze că afirmația sa nu a fost una ironică.

„Nu e bătaie de joc, e o părere personală și o concluzie trasă după 30 de ani de activitate politică, profesională, economică, ca om de afaceri și așa mai departe”, a continuat acesta.

VIDEO cu momentul

Conducerea ședinței i-a răspuns că poate pregăti, pentru anul viitor, propuneri oficiale privind acordarea titlului și altor personalități pe care le consideră reprezentative pentru județul Timiș.

Afirmația lui Mihoc nu a fost urmată de un proiect de hotărâre sau de un vot privind acordarea titlului lui Sorin Grindeanu. A fost vorba despre o propunere verbală, care ar putea fi transformată ulterior într-o inițiativă oficială.

Marcel Mihoc a fost membru PSD

Marcel Mihoc este în prezent consilier județean în Timiș, ales din partea AUR. În trecut, acesta a fost consilier județean și secretar executiv al PSD Timiș, partid din care a demisionat în 2014.

Sorin Grindeanu este președintele PSD și fost prim-ministru al României.

Ședința extraordinară de marți a avut ca principal subiect acordarea titlului de cetățean de onoare profesoarei Margit Șerban, pentru activitatea sa în medicină, cercetare și învățământ universitar. Consiliul Județean Timiș arată că aceasta a contribuit la promovarea prestigiului județului în România și în străinătate.

Proiectul a fost adoptat cu 28 de voturi pentru.

Recomandarea video