SPP: Protecţia lui Cristian Diaconescu a fost asigurată conform legislaţiei în vigoare

SPP a precizat, joi, la solicitarea MEDIAFAX, că protecţia lui Cristian Diaconescu "a fost asigurată conform legislaţiei în vigoare".

38 afișări
Imaginea articolului SPP: Protecţia lui Cristian Diaconescu a fost asigurată conform legislaţiei în vigoare

SPP: Protecţia lui Cristian Diaconescu a fost asigurată conform legislaţiei în vigoare (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Senatorul Cristian Diaconescu a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, în contextul în care vorbea despre filajul la care ar fi fost recent supus, că a avut, în urma unor ameninţări mai vechi legate de R. Moldova, protecţie de la SPP, aceasta încheindu-se cu două săptămâni înainte de Congresul PSD.

În urma acestei declaraţii, MEDIAFAX a adresat, joi, o solicitare SPP referitoare la temeiul legal şi perioada în care fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu a avut de la SPP protecţie suplimentară faţă de cea acordată în mod normal unui demnitar de acest rang.

De asemenea, solicitarea se referea şi la o eventuală protecţie asigurată lui Diaconescu după încheierea mandatului la MAE, precum şi la momentul şi motivele încetării acestei protecţii.

SPP a comunicat joi, pentru MEDIAFAX, că "protecţia demnitarului a fost asigurată conform legislaţiei în vigoare". SPP nu a făcut alte precizări.

"De la jumătatea anului 2009 - nu fac neapărat o legătură, dar aşa a fost situaţia - am beneficiat de o protecţie ceva mai specială. Sigur, era o simultaneitate legată de ceea ce se întâmpla în Moldova în acea perioadă, era vorba despre nişte ameninţări, în fine, nu insist asupra lor. Şi această protecţie s-a prelungit şi după ce am ieşit din mandat", a declarat Cristian Diaconescu, potrivit site-ului Realitatea.net.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici