Tabără: Seceta a cuprins şi minţile din Guvern. S-au contractat celulele şi acum le plouă în cap

Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără (PDL) a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că seceta ar fi cuprins minţile celor care fac parte din actualul Guvern, în cazul cărora "s-au contractat celulele" şi acum a început să "le plouă în cap".

604 afișări
Imaginea articolului Tabără: Seceta a cuprins şi minţile din Guvern. S-au contractat celulele şi acum le plouă în cap

Valeriu Tabără (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

Tabără a comentat afirmaţiile senatorului PNL Varujan Vosganian, care "găsea argumente că reducerea creşterii economice din acest an se datorează strict secetei".

"E adevărat că a fost o secetă extraordinară, tehnologică, atmosferică, şi culmea că a cuprins şi minţile din Guvern, nu mai spun de la Ministerul Agriculturii. E secetă peste tot şi s-ar putea ca pe seceta aceasta să se fi contractat celulele şi iată că plouă şi probabil la unii să le plouă în cap şi să vină cu noi idei pe mai departe", a spus fostul ministru al Agriculturii.

Tabără a mai susţinut că a avertizat încă din toamna anului 2011 că acest an va fi unul greu, în care domeniul agricol va fi afectat de secetă, fapt pentru care a şi convocat Consiliul Naţional pentru Combaterea Secetei. El a precizat că actualul ministru al Agriculturii nu numai că nu a convocat acest for, dar nu a supravegheat procesul de irigare în acest an, multe dintre canalele de irigaţii nefiind folosite în primăvară.

De asemenea, Tabără a estimat o creştere spectaculoasă de preţuri la alimente, care va depăşi pragul de 10%.

"Niciodată preţurile materiei prime şi ale producţiei agricole nu au fost atât de ridicate ca acum. Aceste preţuri sunt justificate, în primul rând costuri mai mari şi a doua, reducerea producţiei nu numai la nivelul României, ci şi la nivel internaţional. Problema stocurilor de cereale şi a pieţei cerealelor în plan internaţional este una extraordinar de importantă în prezent şi în viitorul imediat apropriat nu vor scădea preţurile. (...) În acest an vom asista la creşteri spectaculoase de preţ, pentru că nu există altă alternativă. Atunci când a ajuns la 1,1-1,2 lei preţul de grâu şi cu tendinţă de a se duce către 1,5 lei, şi cu creşterile preţurilor şi la energie, asta înseamnă clar preţuri mai mari pentru produsele finite", a explicat Tabără.

El a fost întrebat care este creşterea estimată de el pentru acest an la alimente. "Oricum, vor fi de două cifre (procentuale - n.r.), nu de o cifră. Acuma sunt creşteri de 4,5 - 5,6. (...) Dacă în perioada aceasta în emisfera nordică preţurile la bursă au crescut enorm, vă daţi seama în perioada noiembrie - decembrie, ianuarie - februarie, unde se ajunge", a răspuns Tabără.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici