Tăriceanu a semnat pentru avioanele lui Băsescu

Preşedinţia precizează că redotarea Companiei Romavia a fost susţinută în CSAT de MAp, fiind avizată de Guvern, prin semnătura premierului, şi consideră "descalificant" faptul că reprezentanţii PNL care au introdus documentul în CSAT şi cei ai PSD folosesc acum subiectul pentru atacuri politice.

1 afișare
Imaginea articolului Tăriceanu a semnat pentru avioanele lui Băsescu

Tăriceanu a semnat pentru avioanele lui Băsescu

Administraţia Prezidenţială precizează, într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, că nu dispune de mijloace proprii de transport aerian. Conform legii, responsabilitatea asigurării, contra cost, a transportului preşedintelui României revine Ministerului Apărării, prin Compania Romavia, adaugă sursa citată.

"Concepţia de redotare a Companiei Romavia, subordonată Ministerului Apărării, a fost întocmită de compania respectivă şi avizată de Guvern, prin semnătura primului-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu. Documentul a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, din data de 28 iunie a.c., la propunerea Ministerului Apărării. În cadrul aceleiaşi şedinţe CSAT, 28 iunie a.c., planul de redotare a fost prezentat şi susţinut de către ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, şi primul-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu", se arată în comunicat.

Administraţia Prezidenţială consideră ca fiind "descalificant" modul în care lideri ai PNL au propus şi susţinut în CSAT conceptul de redotare a Companiei Romavia, pentru ca, "ulterior, reprezentanţi ai aceluiaşi partid, dar şi ai PSD, să folosească tema pentru atacuri politice nejustificate împotriva preşedintelui României, în condiţiile în care iniţiativa a aparţinut Guvernului".

VEZI COMUNICATUL PREŞEDINŢIE

VEZI DOCUMENTELE ATAŞATE LA COMUNICAT 1

VEZI DOCUMENTELE ATAŞATE LA COMUNICAT 2

În perioada 2005-2007, Romavia a efectuat 57 de zboruri speciale pentru Guvern si 43 pentru Administraţia Prezidenţială, mai precizează Preşedinţia.

CSAT a aprobat, în 28 iunie, planul în trei etape propus de Romavia, cu privire la aeronavele care-l transportă pe şeful statului, ultima etapă constând în achiziţionarea unui avion dotat cu sistem antirachetă, cabinet medical, birou de lucru, cameră de zi şi sală de baie, a relatat Cotidianul.

Liderul PSD, Mircea Geoană, a susţinut că valoarea aeronavelor pe care intenţionează să le cumpere Preşedinţia, estimată la 300 de milioane euro, este aproape egală cu suma necesară de la bugetul pe 2008 pentru completarea bugetului asigurărilor de stat pentru majorarea pensiilor, de 400 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici