Tăriceanu: Guvernul Boc, un "Dorel" al economiei, are două mâini stângi

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, spune, într-un comentariu postat pe blogul personal, că România este condusă de un guvern care are "două mâini stângi", un "Dorel al economiei", care nu a început încă să muncească, până când PSD şi PDL nu îşi împart toate funcţiile.

40 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Guvernul Boc, un "Dorel" al economiei, are două mâini stângi

Tăriceanu: Guvernul Boc, un "Dorel" al economiei, are două mâini stângi (Imagine: Mediafax Foto)

"Într-o ţară condusă bine - prin măsuri de dreapta - 2009 ar trebui să însemne pentru România un an în care va continua creşterea economică, în care se vor crea zeci de mii de noi locuri de muncă (pentru ca românii care îşi pierd locul de muncă să îşi găsească rapid unul nou) şi în care salariile vor creşte cu responsabilitate. Am să vă dau o veste tristă: nu va fi aşa, pentru că România este condusă de un guvern cu 2 mâini stângi", spune Călin Popescu Tăriceanu, într-o primă postare în 2009, pe blogul personal, pe care a intitulat-o "Guvernul Boc are 2 mâini stângi".

El continuă, spunând că are şi o veste bună, şi anume că "Guvernul cu 2 mâini stângi nu a început să muncească". "Avem încă o lună de linişte, până PDL şi PSD negociază toate posturile, până la cel de director de la şcoala din Dăbuleni", adaugă liderul PNL.

În opinia lui Tăriceanu, România "se mişcă din inerţie, dar suntem în situaţia în care este de preferat inerţia în locul unor măsuri de stânga fără cap şi coadă". "E ca în bancul cu Dorel - când acesta taie curentul la tot cartierul – cu cât guvernul Dorel se apucă mai târziu de treabă, cu atât pagubele sunt mai mici", spune Tăriceanu.

Preşedintele PNL critică anunţul Guvernului privind tăierea cheltuielilor administrative, în timp ce "primul pas pe care îl face este să «inventeze» 4 ministere noi".

"Ce pot să spun despre un Guvern care nu are nici cea mai vagă idee în legătură cu politică salarială pe 2009? (un membru al guvernului spunea, la un moment dat, că se vor mări cu 37% salariile profesorilor, altul că nu se poate promite nici o mărire salarială) Ce pot să spun despre un Guvern care a renunţat la toate măsurile concrete cuprinse în Planul guvernului PNL de creştere economică şi locuri de muncă şi le-a înlocuit cu sintagme de genul: «eficientizarea structurilor»?", se întreabă, retoric, liderul PNL.

El dă şi răspunsul, precizând că le-ar spune guvernanţilor că "sunt bani pentru a creşte în continuare salariile bugetarilor, dar în mod responsabil, pentru că trebuie stimulată munca", şi că "trebuie menţinută cota unică, trebuie scăzut CAS-ul, trebuie continuat programul de investiţii în infrastructură şi că fiecare firmă care angajează români care au rămas şomeri ar trebui să primească un stimulent, cum este cel de 1000 de euro pe care guvernul său l-a stabilit".

"Îmi dau însă seama că mă adresez unui guvern care are 2 mâini stângi, unui «Dorel al economiei». Şi mă rog să înceapă cât mai târziu să muncească", spune, în finalul comentariului de pe blog, Călin Popescu Tăriceanu.

Citeşte şi:

Guvernul limitează cheltuielile pentru achiziţii şi deplasări

Guvernul retrage din Parlament proiectul de buget propus pentru 2009 de fostul Cabinet

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici