Tăriceanu: România trebuie să dea dovadă de solidaritate în UE. Un mandat rigid nu ajută în negocieri

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că România, ca stat membru al UE, trebuie să arate că este solidară cu eforturile şi demersurile Uniunii în a trata criza refuzaţilor, el opinând totodată că, "în general vorbind, fixarea unui mandat rigid nu ajută în negocieri".

464 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: România trebuie să dea dovadă de solidaritate în UE. Un mandat rigid nu ajută în negocieri

Tăriceanu: România trebuie să dea dovadă solidaritate în UE. Un mandat rigid nu ajută în negocieri (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Probabil acele cote obligatorii ni se par o idee şocantă, care ne dă senzaţia că ne ştirbeşte suveranitatea. Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, problema imigranţilor este una foarte clară, şi anume România, ca stat membru al UE, trebuie să arate că este solidară cu eforturile şi demersurile UE în a trata criza refuzaţilor. Nu putem să facem, probabil, acele eforturi pe care sunt capabile să le facă ţările europene foarte dezvoltate economic din vestul Europei. Dar nici nu putem să aratăm egoismul vecinilor noştri. Cred că trebuie să înţelegem că prin atitudinea noastră, într-un fel, răsplătim eforturile pe care UE le-a făcut faţă de România. Cred că a trecut puţină vreme de la aderarea României la UE şi unii dintre noi au tendinţa să uite eforturile pe care UE le-a făcut faţă de România, atât în faza de preaderare, cât şi în momentul de faţă. Nu uitaţi că primim subvenţii masive de la UE, care ajută foarte mult în dezvoltarea economică, socială, culturală a României. Cred că, într-un fel, atunci când primeşti trebuie să ştii să dai înapoi sau să arăţi măcar că poţi să faci un efort", a spus Tăriceanu, răspunzând unei întrebări referitoare la cotele privind refugiaţii.

Chestionat care ar fi soluţia dacă majoritatea în Consiliul JAI va fi pentru o cotă obligatorie, în condiţiile în care România a susţinut o cotă voluntară, Tăriceanu a spus că România trebuie să dea dovadă de solidaritate în cadrul UE.

"Eu cred că întotdeauna la Uniunea Europeană s-au găsit căi, pentru că sunt oameni care au şi experienţa politică şi înţelepciunea necesare să găsească soluţiile de compromis şi cred că România trebuie să dea dovadă de solidaritate în cadrul UE. Cred că, în general vorbind, fixarea unui mandat rigid nu ajută în negocieri. (...) Nu ştiu care vor fi soluţiile (...), dar cred că, în final, soluţia va fi una care să fie acceptabilă tuturor ţărilor membre", a menţionat el.

"Cred că, în general, la negocieri când mergi, dacă vrei să ai o posibilitate şi de a ieşi onorabil din acele negocieri, nu este aceea de a merge cu o formulă de nediscutat. Cred că România trebuie să facă cel puţin dovada că este dispusă la un efort şi acest efort sigur că trebuie să se bazeze pe capacităţile pe care le avem. În rest, este responsabilitatea în principal a Guvernului, a Preşedinţiei", a adăugat Tăriceanu.

El a subliniat totodată necesitatea unor dezbateri în Parlament.

"Trebuie să spun că, în toate ţările democratice din Europa, când sunt astfel de probleme ridicate la nivel naţional, o dezbatere în Parlament nu este exclusă. Probabil că, de multe ori, este şi utilă o astfel de dezbatere pe un astfel de subiect, în aşa fel încât să dea suport propunerii cu care România intră în discuţiile de la Comisia Europeană. (...) În afară de comisiile parlamentare, când vorbesc de dezbatere, întotdeauna mă refer la o dezbatere în plen", a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a făcut aceste declaraţii jurnaliştilor, luni, după ce a participat la deschiderea anului de învăţământ la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Capitală.

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a declarat, duminică, la manifestările de Ziua Pompierilor, că, luni, la JAI, va transmite că România îşi va respecta angajamentele iniţiale de a primi 1.875 de imigranţi, iar "cu modestie, dar şi cu demnitate" va vota împotriva cotelor obligatorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici