Titus Corlăţean a participat la deschiderea Consulatului Onorific din Liechtenstein

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a participat, miercuri, la deschiderea oficială a Consulatului Onorific al României în Liechtenstein, potrivit unui comunicat al MAE remis agenţiei MEDIAFAX.

183 afișări
Imaginea articolului Titus Corlăţean a participat la deschiderea Consulatului Onorific din Liechtenstein

Titus Corlăţean a participat la deschiderea Consulatului Onorific din Liechtenstein

Cu ocazia vizitei efectuate în Principatul Liechtenstein, şeful diplomaţiei române a participat la deschiderea oficială a Consulatului Onorific al României de la Vaduz, unde a evidenţiat "rolul important ce revine consulului onorific în intensificarea schimburilor comerciale şi în promovarea firmelor şi produselor româneşti în Principat", se arată în comunicat.

Totodată, Titus Corlăţean a purtat convorbiri cu ministrul de Externe din Principatul Liechtenstein, Aurelia Frick.

Ministrul Titus Corlăţean a subliniat "interesul pentru dinamizarea cooperării economice, prin creşterea schimburilor comerciale şi a investiţiilor reciproce, precum şi pentru dezvoltarea cooperării culturale şi în domeniul educaţiei", precizează sursa citată.

Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a mulţumit omologului din Liechtenstein pentru fondurile acordate României în cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) pentru perioada 2009-2014.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, efectuează o vizită oficială în Principatul Liechtenstein şi în Confederaţia Elveţiană, în perioada 6-7 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici