Toma, după suspendare: Puteţi să mă consideraţi demis

Vicepreşedintele PSD Ion Toma a afirmat, miercuri, în Biroul Permanent Naţional, după ce s-a votat suspendarea sa din toate funcţiile deţinute, că îşi dă demisia din partid, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea formaţiunii.

30 afișări
Imaginea articolului Toma, după suspendare: Puteţi să mă consideraţi demis

Toma, după suspendare: Puteţi să mă consideraţi demis (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

Conform surselor citate, Toma le-a spus membrilor BPN, care au decis cu o covârşitoare majoritate, să confirme suspendarea lui din partid pentru o perioadă nedeterminată: "Puteţi să mă consideraţi demis".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, că senatorul Ion Toma a fost suspendat din partid pentru o perioadă nedeterminată, propunerea PSD Olt de excludere a acestuia fiind "amânată" până la o "discuţie lămuritoare", care va avea loc lunea viitoare.

Ponta a afirmat că propunerea de suspendare din toate funcţiile a lui Ion Toma, decisă de PSD Olt, a fost validat de Biroul Permanent Naţional cu doar două abţineri.

Potrivit unor surse, Ion Iliescu şi Ecaterina Andronescu s-au abţinut de la vot.

În ceea ce priveşte propunerea organizaţiei Olt de excludere a lui Toma, Ponta a precizat că decizia a fost amânată, întrucât doreşte să aibă "o discuţie lămuritoare" cu senatorul.

Vicepreşedintele PSD Ion Toma a declarat, miercuri, înaintea BPN, că nu ştie ce este acuzat şi pentru ce a fost sancţionat de PSD Olt, el menţionând că, pentru prima dată, nu a fost convocat la Biroul Permanent al partidului.

Întrebat dacă a vorbit cu senatorul PDL Mihai Niţă pentru a-l împiedica să se înscrie în PSD, Toma a răspuns: "Eu discut cu oricare din senatori, suntem colegi şi suntem şi olteni. Cred că dacă sunt aşa de puternic înseamnă că pot să mă folosească. Dacă pot să opresc pe cineva, înseamnă că pot să şi aduc oameni în partid".

Toma a fost sancţionat de PSD Olt cu suspendare pe 12 luni din partid, retragerea sprijinului politic şi propunere de excludere.

Potrivit unor surse din conducerea PSD, Toma ar fi încercat să îl împiedice pe senatorul PDL Mihai Niţă să se înscrie în partid, în acest existând şi o înregistrare, care ar fi ajuns la liderii partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici