Tunisia şi Egiptul solicită României sprijin pentru construcţie instituţională

Tunisia şi Egiptul solicită României sprijin pentru construcţie instituţională şi funcţionarea statului de drept, a declarat vicepreşedintele Senatului Cristian Diaconescu, adăugând că o solicitare în acest sens a fost formulată de ambasadorii celor două ţări.

54 afișări
Imaginea articolului Tunisia şi Egiptul solicită României sprijin pentru construcţie instituţională

Piaţa Tahrir, simbol al revoluţiei egiptene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"S-a solicitat autorităţilor de la Bucureşti, chiar dincolo de întărirea raporturilor de cooperare bilaterală şi continuarea tendinţei politice pe care am avut-o cu lumea arabă de foarte mult timp, şi un sprijin practic", a spus Cristian Diaconescu.

El a precizat că este vorba despre "expertiză în tot ceea ce înseamnă construcţie instituţională, însemnând de la instituţii legislative, Parlament, la funcţionarea statului de drept, modul de constituire a partidelor politice şi libertatea presei".

Cristian Diaconescu a făcut aceste declaraţii la finalul unei întâlniri cu mai mulţi ambasadori ai statelor arabe la Bucureşti.

Au fost prezenţi diplomaţi din Tunisia, Egipt, Irak, Qatar, Liban, Arabia Saudită.

Cristian Diaconescu a spus că în urma discuţiilor a reieşit că toate statele arabe continuă să valorizeze relaţia cu România.

"Din acest punct de vedere se aşteaptă ca România să aibă o apordare strategică în spiritul relaţiilor parteneriale dinăuntrul UE şi NATO. Am discutat aspecte legate de procesul evolutiv care se produce astăzi în lume arabă. Este un proces încă în desfăşurare deci nu putem avea în vedere concluzii finale, dar ceea ce cred că este important este faptul că dezvoltările în sens democratic sunt acceptate de autărităţile statelor reprezentate de ambasadorii prezenţi", a spus Diaconescu.

El a subliniat că din discuţii a reieşit faptul că se aşteaptă ca interesul României să fie concretizat printr-o prezenţă la nivel înalt la aceste state.

"Ambasadoarea statului tunisian (n.r. Saloua Bahri) chiar s-a întrebat de ce România, deosebindu-se de alte state europene nu este mai prezentă având în vedere fundalul extrem de bun al dialogului bilateral", a mai spus Diaconescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici