- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Turcescu spune că a fost sunat de Orban, care era în stare de ebrietate
Jurnalistul Robert Turcescu a afirmat, miercuri, la Realitatea TV, că a fost sunat la ora 19.58 de ministrul Transporturilor Ludovic Orban, care era în stare de ebrietate şi care, folosind un limbaj vulgar, l-a acuzat că are ceva personal cu el, referindu-se la accidentul din Şoseaua Cotroceni.

Turcescu spune că a fost sunat de Orban, care era în stare de ebrietate
Turcescu a refuzat iniţial să precizeze numele persoanei care l-a sunat, ulterior afirmând că este vorba despre ministrul Transporturilor Ludovic Orban, despre care a susţinut că a încercat să clameze nevinovăţia în cazul accidentului.
Jurnalistul a spus că, din motive deontologice nu poate difuza înregistrarea convorbirii cu ministrul Orban, lăsând să se înţeleagă că acesta a folosit pe parcursul discuţiei un limbaj vulgar.
"Ca să dăm acea convobire pe post ar fi însemnat să băgăm suficiente bip-uri", a spus Robert Turcescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un doctor dezvăluie de ce nu ar trebui să bei cafeaua imediat cum te trezești
-
Talibanii interzic femeilor să lucreze pentru ONG-uri. Criza umanitară se adânceşte în Afganistan
-
Trump revine în forţă pe scena politică. Fostul şef de stat al SUA vrea să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024
-
Circulaţia camioanelor prin punctul de frontieră Isaccea, restricţionată, din cauza închiderii traseului Reni-Odessa
El a afirmat că ministrul Transporturilor "încerca într-o anumită formă să clameze nevinovăţia".
"Încerca să spună că am ceva personal cu dumnealui, că am fost pus de cineva să fac aceste demersuri jurnalistice", a spus jurnalistul, referindu-se la investigaţiile întreprinse în cazul accidentul în care a fost implicat ministrul liberal.
La finalul emisiunii el a precizat că nu va difuza înregistrarea discuţiei cu Orban pentru a nu crea "o scenetă în care se arată sânge".
De asemenea, Robert Turcescu a relatat că, după telefonul lui Orban, a primit un altul, din partea unei persoane care s-a prezentat ca fiind naşul ministrului liberal şi care l-a ameninţat şi insultat pe realizatorul TV.
Conform înregistrării difuzate, acesta a spus că Ludovic Orban este o persoană onestă, după care l-a ameninţat pe Robert Turcescu, iar la finalul convorbirii l-a insultat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





PROSPORT.RO

GANDUL.RO

