- Home
- Politic
- BUCURESTI, (09.01.2018, 13:33)
- Cătălina Mănoiu
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Un deputat cere DEMISIA lui Carmen Dan: Poliţiei i-au trebuit 48 de ore ca să îşi recunoască un coleg pedofil la televizor/ DGPI a tăcut mâlc
Vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor Ovidiu Raeţchi (PNL) a declarat, marţi, că ministrul de Interne, Carmen Dan, trebuie să demisioneze, după ce ”Poliţiei i-au trebuit 48 de ore ca să îţi recunoască un coleg pedofil la televizor” şi ”DGPI a tăcut mâlc”.
1154 afişări

Un deputat din Comisia de apărare cere DEMISIA lui Carmen Dan: Poliţia şi-a recunoscut un coleg pedofil după 48 de ore
”După tragedia aviatică din Munţii Apuseni, ministrul de Interne şi-a prezentat demisia. Pentru că aşa e onorabil şi sănătos atunci când structurile din subordinea ta şi oamenii pe care tu i-ai numit în funcţii fac erori de neiertat. După fuga lui Omar Hayssam, şefii SRI, SIE, DGIPI şi procurorul general al României şi-au prezentat demisiile. Pentru că un sistem bolnav nu începe să se facă bine decât prin asumarea ritualică a răspunderii de la cel mai înalt nivel”, a scris vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor Ovidiu Raeţchi (PNL), pe Facebook.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O femeie din Cluj, vaccinată cu Pfizer, a murit în secția de Terapie Intensivă. Explicațiile medicilor
-
HOROSCOP 17 aprilie. Aceste zodii sunt pe cai mari astăzi. Atrag atenţia şi îi molipsesc pe toţi cu buna lor dispoziţie
-
Vlad Voiculescu: „Am făcut şi greşeli”. Declaraţia fostului ministru despre o eventuală revenire la conducerea Ministerului Sănătăţii
-
Salariile redevin un subiect „strict secret”. Transgaz, Transelectrica, Romgaz şi Electrica au obţinut secretizarea veniturilor salariale cu acordul ANI
Ovidiu Raeţchi a afirmat că actualul ministru de Interne, Carmen Dan, nu doar că nu demisionează, dar le cere celor din subordinea sa ”să îşi aleagă singuri pedeapsa”, după ce Poliţiei i-au trebuit 48 de ore ca să îţi recunoască un coleg pedofil la televizor.
”După ce Poliţiei i-au trebuit 48 de ore ca să îşi recunoască un coleg pedofil la televizor, după ce Direcţia Generală de Protecţie Internă a tăcut malc, deşi PSD luptase eroic să o reorganizeze... eliminând preşedintele României din procedurile de avizare pentru conducerea instituţiei (Cum? Nu asta era problema? Nu CSAT le stătea în cale?), ei bine, doamna Carmen Dan nu doar că nu demisionează, dar le cere celor din subordinea sa - pe care ea îi numeşte şi îi menţine în funcţii! - să îşi aleagă singuri pedeapsa. Ca într-o tehnică de educaţie pentru categoria de vârstă 6-8 ani”, a scris Ovidiu Raeţchi.
Vicepreşedintele Comisiei de apărare a susţinut că ministrul de Interne nu va pleca acum, va fi o vulenrabilitate pentru MAI şi problemele nu se vor opri.
”Îi rog pe cei din PSD să înteleagă că pentru restabilirea încrederii cetăţenilor în structurile de ordine publică - unde există mulţi specialisti remarcabili - e nevoie de asumări severe, la cel mai înalt nivel, nu de plimbarea răspunderii şi de tehnici de amânare. Dacă nu va pleca acum, Carmen Dan - lipsită de suportul profesioniştilor şi al opiniei publice - va ramâne o vulnerabilitate pentru Interne - iar problemele de acolo nu se vor opri”, a conchis Ovidiu Raeţchi.











Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe