Ungureanu: Prezenţa preşedintelui la Congresul PPE este legitimă constituţional

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu declară că prezenţa preşedintelui Băsescu la Congresul PPE "este legitimă constituţional", arătând că, dacă congresul socialiştilor europeni s-ar fi ţinut la Bucureşti şi şeful statului ar fi fost invitat să ţină un cuvânt de bun venit, ar fi făcut aceasta.

198 afișări
Imaginea articolului Ungureanu: Prezenţa preşedintelui la Congresul PPE este legitimă constituţional

Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

Ungureanu a fost întrebat dacă prezenţa lui Traian Băsescu la Congresul PPE, care se desfăşoară la Bucureşti, ar fi un motiv de suspendare a şefului statului. "Nu. Câtuşi de puţin. Prezenţa preşedintelui este legitimă constituţional şi este o chestiune pe care Curtea Constituţională a tranşat-o, are capacitatea deplină de reprezentare a României. Şi este, dacă doriţi, şi o problemă de protocol", a răspuns Mihai Răzvan Ungureanu.

El a arătat că acest Congres al PPE care se desfăşoară la Bucureşti reuneşte 17 şefi de guverne şi de state membre ale Comisiei Europene, preşedintele Comisiei Europene şi înalţi funcţionari şi demnitari ai structurilor UE.

"Mi se pare de bun simţ şi normal ca preşedintele României, în faţa la asemenea prezenţe de personalităţi europene, să adreseze un cuvânt de bun venit. Ba mai mult decât atât, sunt convins că, dacă Congresul socialiştilor europeni s-ar fi ţinut la Bucureşti, tot din raţiuni de protocol şi de reprezentare, dacă ar fi fost invitat să ţină un cuvânt de bun venit, ar fi ţinut. Tot aşa cum cred că în politica mare nu există deosebirile pe care le găsim în politica mică, la noi acasă", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Ungureanu, copreşedinte al Alianţei România Dreaptă, este prezent la Congresul PPE care se desfăşoară în perioada 16-17 octombrie la Bucureşti.

Preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat, marţi, că participarea preşedintelui Traian Băsescu la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti este "în afara Constituţiei", dar că USL nu va declanşa procedura de suspendare ca urmare a acestui fapt.

Victor Ponta a declarat, întrebat fiind dacă participarea preşedintelui Traian Băsescu la Congresul PPE este motiv pentru o nouă suspendare, că acest gest al şefului statului nu este un motiv pentru suspendare, dar "este un motiv ca pe viitor să avem preşedinţi care-şi respectă atribuţiile constituţionale".

Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu nu ar trebui să participe la Congresul PPE, el arătând că, în calitate de şef de stat, are nişte limite constituţionale.

Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu participă, de la ora 17.10, la Palatul Parlamentului, în calitate de invitat, la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici