USL vrea să depună moţiunea de cenzură în 17 aprilie

USL intenţionează să depună moţiunea de cenzură legată de hotărârea de guvern prin care la UMF Târgu-Mureş sunt înfiinţate linii cu predare în limba maghiară în data de 17 aprilie, au declarat pentru MEDIAFAX, surse politice.

303 afișări
Imaginea articolului USL vrea să depună moţiunea de cenzură în 17 aprilie

USL vrea să depună moţiunea de cenzură în 17 aprilie (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, s-a început deja lucrul la textul moţiunii, care va aminti şi de situaţia de la UMF.

Hotărârea de guvern, aprobată în şedinţa de marţi a Executivului, privind înfiinţarea liniilor maghiare de studii la UMF din Târgu Mureş a fost publicată, joi seara, în Monitorul Oficial, avându-i ca şi contrasemnatari pe ministrul Educaţiei, dar şi pe preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Actul normativ stabileşte că la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş va fi înfiinţată o nouă Facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat anterior că, dacă Guvernul va adopta hotărârea pentru înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, susţinută de UDMR, el este în favoarea depunerii unei moţiuni de cenzură de către USL.

Vicepreşedintele Departamentului de educaţie al PSD, Gabriel Ispas, a declarat, joi, că PSD va ataca în contencios administrativ hotărârea de guvern privind UMF Târgu-Mureş şi ia în calcul depunerea de plângeri penale împotriva premierului Mihai-Răzvan Ungureanu şi a celorlalţi miniştri care au contrasemnat actul.

"PSD va demara, imediat ce Hotărârea de Guvern va fi publicată în Monitorul Oficial, procedurile legale privind suspendarea şi anularea acesteia. Nu excludem ca şi celor care au încălcat regimul constituţional şi au avizat această hotărâre, nu excludem să le înaintăm dosare penale", a spus Ispus, adăugând că e vorba de premierul Ungureanu, respectiv miniştrii Justiţiei, Finanţelor şi Educaţiei.

De asemenea, Ispas a spus că moţiunea de cenzură a USL privind HG de înfiinţare a liniei de limbă maghiară la UMF Târgu Mureş va fi depusă până la finalul sesiunii parlamentare.

Şi deputatul PNL de Mureş Ciprian Dobre a afirmat, joi, că va cere în contencios administrativ anularea Hotărârii de Guvern privind UMF Târgu Mureş, arătând că toţi cetăţenii care doresc să facă acest gest vor avea posibilitatea să o facă, preluând plângerea de pe site-ul PNL Mureş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici