USR acuză Guvernul că „îngroapă” românii în birocraţie: declaraţie pentru cei care muncesc part-time

USR acuză Guvernul PSD-PNL că după supraimpozitarea contractelor part-time Ministerul Finanţelor a stabilit, printr-o procedură, că românii care lucrează în acest fel la mai mulţi angajatori trebuie să depună, lunar, la fiecare angajator, o declaraţie pe proprie răspundere.

257 afișări
Imaginea articolului USR acuză Guvernul că „îngroapă” românii în birocraţie: declaraţie pentru cei care muncesc part-time

„După ce Guvernul PSD-PNL a reintrodus prostia „munceşti 2 ore, plăteşti taxe pe 8 ore”, aplicată întâi în epoca Dragnea, Ministerul Finanţelor a stabilit, printr-o procedură, că românii care lucrează part-time la mai mulţi angajatori trebuie să depună, lunar, la fiecare angajator, o declaraţie pe proprie răspundere”, transmite USR.

Oana Ţoiu, deputat USR şi membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, atrage atenţia asupra birocraţiei şi a riscurilor presupuse de completarea a mii de declaraţii pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii.

„Lupta Guvernului cu românii care muncesc cu normă parţială continuă. PSD şi PNL au găsit ceva să încurce şi puţinele locuri de muncă part-time care au supravieţuit. Guvernanţii sunt atât de rupţi de realitatea de zi cu zi din afara biroului din instituţii încât, sub răspunderea falsului în declaraţii, cer lunar fiecărui angajat o declaraţie pe proprie răspundere privind veniturile cumulate din salariile cu normă parţială. Nu ştiu să inventeze soluţii, dar ştiu să inventeze birocraţie inutilă. Mii de hârtii inutile lunar, sancţiuni pentru cei care muncesc cât pot de bine, dar poate nu ştiu şi nu îşi pot calcula lunar baza lunară de impozitare. Vorbim de munca precară fără studii superioare, totuşi. Februarie are mai puţine zile decât august şi salarii mai mici, mai sunt şi perioadele de concediu medical, iar cei cu studii puţine nu vor şti mereu, de unii singuri, să verifice brutul cumulat ca să se asigure că respectă la literă legea sau ce sunt acelea venituri asimilate salariilor. Pedepsele pentru falsul în declaraţii sunt închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă”, spune Oana Ţoiu.

Aceasta consideră că singura soluţie corectă este renunţarea la suprataxarea contractelor part-time, „una dintre cele mai aberante măsuri fiscale băgate pe gât românilor” de la 1 august 2022, care reprezintă şi un afront adus micilor antreprenori, „pe care statul îi consideră hoţi, din start, în loc ca instituţiile să-şi facă treaba şi să-i sancţioneze doar pe cei care încalcă legea”.

Oana Ţoiu mai spune că „dacă se încăpăţânează să menţină suprataxarea contractelor part-time, cu toate implicaţiile dezastruoase ale măsurii, PSD şi PNL măcar să nu-i îngroape pe români în birocraţie”.

„Statul are, oricum, aceste evidenţe şi le poate folosi, notificând angajatorii dacă e cazul, fără să aplice penalităţi dacă nu există erori recurente în declaraţii. Dacă nici asta nu poate face atât de incompetentul Guvern PSD-PNL, măcar să ceară o unică declaraţie la început şi să rămână responsabilitatea de a aduce alta doar dacă se schimbă statutul de angajat sau salariul din contract la ceilalţi angajatori”, potrivit USR.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici