Vasile Blaga va face o propunere de copreşedinte PNL. Alegerea unui preşedinte unic, riscantă

Surse din PNL au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că Vasile Blaga va face o propunere partidului pentru funcţia de copreşedinte rămasă vacantă în urma demisiei sale, afirmând că alegerea unui preşedinte unic ar putea duce la contestarea listelor pe care PNL le va depune la alegerile parlamentare.

512 afișări
Imaginea articolului Vasile Blaga va face o propunere de copreşedinte PNL. Alegerea unui preşedinte unic, riscantă

Vasile Blaga va face o propunere de copreşedinte PNL. Alegerea unui preşedinte unic, riscantă (Imagine Liviu Adascalitei / Mediafax Foto)

Vasile Blaga ar urma să facă o propunere partidului pentru funcţia de copreşedinte, urmând ca aceasta să fie discutată în şedinţa anunţată pentru sfârşitul săptămânii.

Aripa fostului PDL nu agreează renunţarea la conducerea bicefală şi susţine că alegerea unui preşedinte unic ar putea duce la constestarea listelor depuse de PNL la alegerile parlamentare şi, implicit, imposibilitatea partidului de a participa la alegeri.

Liderii PDL au refuzat şi în trecut renunţarea la conducerea bicefală a partidului, la centru, motivând că listele la alegerile parlamentare trebuie să fie semnate de atât de un lider al fostului PDL, cât şi de unul al fostului PNL.

PNL ar urma să se întrunească sâmbătă într-o şedinţă, luând în calcul şi posibilitatea de a continua discuţiile şi duminică.

Potrivit surselor citate, propunerea ar putea fi făcută din rândul prim-vicepreşedinţilor care au făcut parte din fostul PDL, printre numele vehiculate fiind cel al lui Cătălin Predoiu, dar şi Gheorghe Flutur. Şi Gheorghe Falcă a fost însă vehiculat drept variantă pentru preluarea funcţiei de copreşedinte.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici