Victor Ponta va avea un discurs în plenul APCE la şedinţa din 24 aprilie

Premierul Victor Ponta urmează să susţină un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, timp de o oră, urmând să răspundă inclusiv la întrebări, cu ocazia şedinţei APCE din 24 aprilie de la Strasbourg, conform unui program prezentat luni în Biroul Permanent al Senatului.

202 afișări
Imaginea articolului Victor Ponta va avea un discurs în plenul APCE la şedinţa din 24 aprilie

Victor Ponta (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

Senatorii Tudor Chiuariu şi Damian Drăghici solicită conducerii Senatului aprobarea deplasării la APCE, în perioada 22-26 aprilie, pentru a lua parte la cea de-a doua parte a sesiunii ordinare a acestui for.

În programul vorbitorilor, ataşat solicitării de deplasare, apare premierul Victor Ponta, care are programat un discurs de o oră, între 15.30 şi 16.30, în 24 aprilie, urmând să răspundă inclusiv întrebărilor din partea parlamentarilor statelor membre APCE.

La reuniune ar urma să mai ia cuvântul preşedintele Tunisiei, Moncef Marzouki, prim-ministrul Georgiei, Bidzina Ivanişvili, şeful Guvernului Andorrei, Antoni Marti, şi şeful departamentului pentru afaceri externe al Elveţiei, Didier Burkhalter.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici