Videanu: Moţiunea de cenzură a opoziţiei nu are nici cea mai mică şansă să treacă

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură "nu are nici cea mai mică şansă să treacă", arătând că aceasta este un demers constituţional pe care opoziţia este obligată să-l folosească.

24 afișări
Imaginea articolului Videanu: Moţiunea de cenzură a opoziţiei nu are nici cea mai mică şansă să treacă

Videanu: Moţiunea de cenzură a opoziţiei nu are nici cea mai mică şansă să treacă (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Întrebat dacă parlamentarii PDL vor participa la votul privind moţiunea ce cenzură pe care partidele din opoziţie intenţionează să o depună, Videanu a arătat că această decizie va fi luată de PDL după ce se va iniţia demersul.

"Este o decizie pe care o vom lua atunci, în preajmă, după ce se va depune moţiunea", a precizat Adrian Videanu.

El a apreciat că Parlamentul este instituţia în care trebuie să se ţină dezbaterea publică, apreciind că problemele nu se rezolvă în stradă, ci pe calea dialogului.

"Suntem spectactori la o incitare publică a liderilor opoziţiei, alături de unii colegi din confederaţiile sindicale. Problemele nu se rezolvă în stradă, ci pe calea dialogului, iar dezbaterea publică trebuie făcută în instituţia numită Parlamentul României. Nu cred că moţiunea de cenzură are nici cea mai mică şansă să treacă", a spus Adriean Videanu, după ce a fost întrebat cum comentează faptul că opoziţia va depune luni la Parlament o moţiune de cenzură.

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că textul moţiunii de cenzură va fi aprobat luni de către Birourile permanente ale PSD, PNL şi PC, urmând ca moţiunea să fie depusă la Parlament luni după-amiază.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, înaintea Congresului PSD, că moţiunea de cenzură pe care PSD şi PNL intenţionează să o depună ar putea fi dezbătută în Parlament în 25 octombrie.

Pentru adoptarea unei moţiuni de cenzură sunt necesare 236 de voturi, număr mai mare decât cel al parlamentarilor din formaţiunile de opoziţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici