Viktor Orban, atac la PPE: FIDESZ nu îşi poate lega destinul de un partid care este pro-migraţie/ Ajutorul trebuie dus acolo unde problema există

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a declarat, la Cluj, că formaţiunea politică pe care o conduce, FIDESZ, nu îşi poate lega destinul de un partid, PPE, care este pro-migraţie, şi care se pregăteşte să încheie un acord strategic cu formaţiunile de stânga din PE care sprijină acest fenomen.

473 afișări
Imaginea articolului Viktor Orban, atac la PPE: FIDESZ nu îşi poate lega destinul de un partid care este pro-migraţie/ Ajutorul trebuie dus acolo unde problema există

Orban Viktor, atac la PPE: FIDESZ nu îşi poate lega destinul de un partid care este pro-migraţie

Întrebat, miercuri, la Cluj-Napoca, despre relaţia FIDESZ cu PPE, Orban Viktor a spus că problema cea mai importantă pentru partidul pe care îl conduce este să poată împiedica migraţia.

„Întrebarea este ce se va întâmpla după 26 mai, în ce direcţie o ia PPE. În momentul de faţă, PPE se pregăteşte să încheie un acord strategic cu stânga, ceea ce nu este ceva inedit. Însă nu putem accepta şi nu putem sprijini acest lucru, că întreaga stângă din Europa este pentru migraţie, ceea ce înseamnă că PPE are un acord cu acele partide care sunt pentru migraţie. Noi considerăm că problema cea mai importantă pentru noi este să putem împiedica migraţia. Deci noi nu ne putem lega destinul de un partid care este pro-migraţie, aceasta este problema noastră majoră şi trebuie să găsim răspunsul la această întrebare după alegerile pentru PE”, a spus Orban.

Acesta a precizat că FIDESZ s-a autosuspendat din PPE până la rezolvarea problemelor care au generat tensiuni, iar formaţiunea maghiară nu va aştepta o decizie a PPE în ceea ce o priveşte, ci va decide singură ce va face în perioada următoare.

„Vom vedea unde îşi va avea loc FIDESZ-ul, în cadrul PPE sau în afară”, a conchis premierul Ungariei.

Premierul Ungariei a sosit miercuri dimineaţă într-un turneu în Transilvania, la invitaţia UDMR. El va participa joi la Summitul UE de la Sibiu, iar vineri va inaugura o fabrică de furaje în judeţul Mureş şi va vizita Academia de Hochei pe Gheaţă din judeţul Harghita.

Orban despre migranţi: Ajutorul trebuie dus acolo unde problema există

Premierul Ungariei, Orban Viktor, s-a declarat de acord cu afirmaţiile Papei Francisc privind salvarea migranţilor de la înec şi la ajutorarea lor, spunând, însă, că ajutorul trebuie acordat în ţările de origine ale acestora, nu să fie importată problema în Europa.

Întrebat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, dacă este de acord cu mesajele Papei Francisc privind sprijinirea migranţilor, Orban Viktor a spus că atitudinea autorităţilor italiene, care au decis să nu mai permită migranţilor să vină pe mare în ţară, a dus la salvarea de vieţi omeneşti.

„În ceea ce priveşte declaraţiile Sanctităţii Sale, două lucruri pot să vă spun, sunt de acord cu ambele. El cere să ducem o politică pentru a fi cât mai puţini cei care se îneacă în mare şi eu sunt absolut convins că cei care exprimă clar că emigranţii fără niciun fel de înregistrare, fără niciun fel de sprijin nu merită să plece din ţările lor, să se îmbarce, eu cred că noi, prin atitudinea noastră, salvăm vieţi omeneşti. Dl. Salvini a exprimat clar că nu merită să se plece de pe malurile africane, pentru că Italia nu o să-i lase să intre şi cu această poziţie a Italiei s-a redus considerabil numărul migranţilor, deci s-au salvat vieţi umane. Sunt absolut convins că această politică care apără Italia a salvat mult mai multe vieţi umane faţă de acea politică care îi ademeneşte în permanenţă pe migranţi, îi ademeneşte să abordeze o cale periculoasă, pentru că astfel pierd mult mai multe vieţi umane. Asta este realitatea”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, problemele trebuie rezolvate în ţările de unde provin migranţii.

„Este datoria noastră de creştini şi de oameni, însă ajutorul trebuie dus acolo unde problema există şi nu problema importată în Europa”, a conchis premierul Ungariei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici