Voinescu: Lista substanţelor halucinogene interzise să fie cuprinsă în hotărâre de Guvern

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, la o dezbatere pe tema substanţelor cu efect halucinogen care se vând legal în magazinele etnobotanice, că procedura legislativă este "întârziată faţă de realitatea din piaţă" şi a propus ca lista substanţelor interzise să fie cuprinsă în hotărâre de Guvern.

49 afișări
Imaginea articolului Voinescu: Lista substanţelor halucinogene interzise să fie cuprinsă în hotărâre de Guvern

Voinescu: Lista substanţelor halucinogene interzise să fie cuprinsă în hotărâre de Guvern (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Potrivit deputatului democrat-liberal, cuprinderea într-o hotărâre de Guvern a listei cu substanţele interzise, în loc de anexă la lege cum este în prezent, ar simplifica procesul de actualizare a acesteia.

"E limpede că există în procedura legislativă o reacţie întârziată faţă de realitatea din piaţă. Apar substanţe cu un asemenea efect, foarte rapid şi procedurile legislative sunt greoaie şi ţin greu pasul cu asta. Cred că lista care acum este o anexă la lege şi, pe cale de consecinţă, trebuie modificată pe procedură legislativă, trebuie trecută în hotărâre de Guvern pentru că hotărârea de Guvern este mult mai flexibilă şi are reacţia mai rapidă. Aceasta este o chestiune pe care mi-am asumat-o, am să vorbesc cu premierul, am să vorbesc şi cu miniştrii de resort", a declarat Sever Voinescu.

El a spus că nu înţelege "de ce Ministerul Sănătăţii întârzie adesea răspunsul la presiunile făcute de Poliţie, de Ministerul de Interne, pentru a introduce rapid anumite substanţe, pe măsură ce ele sunt detectate pe piaţă, în această listă de substanţe interzise", adăugând că o posibilă explicaţie la această problemă este faptul că, în anumiţi derivaţi, aceste substanţe pot avea un efect benefic.

La Ploieşti a avut loc, miercuri, o dezbatere pe tema substanţelor legale care se vând în magazinele etnobotanice, substanţe care sunt consumate de un număr din ce în ce mai mare de tineri. Dezbaterea a fost iniţiată de primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, care a explicat că în ultima perioadă a primit tot mai multe sesizări din partea părinţilor în acest sens.

În prezent, în judeţul Prahova există nouă magazine etnobotanice, dintre care şase în Ploieşti, două în Băicoi şi unul în Sinaia.

Potrivit datelor furnizate de Poliţia Prahova, anul acesta trei persoane au ajuns la spital, după ce au consumat substanţe vândute în magazine etnobotanice, numărul celor cărora li s-a făcut rău după ce au consumat astfel de substanţe anul trecut fiind de 15.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici