Wiliam Brînză şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al ARD Diaspora

Democrat-liberalul Wiliam Brînză anunţă, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ARD Diaspora.

1216 afișări
Imaginea articolului Wiliam Brînză şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al ARD Diaspora

Wiliam Brînză (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi fost alături în cei 4 ani de mandat şi în campania electorală! Mulţumesc românilor care m-au votat, la fel cum mulţumesc şi celor care nu m-au votat, precum şi celor care au ignorat votul. Astăzi, 13 decembrie, mi-am prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ARD Diaspora. Dumnezeu să îi aibă în pază pe românii din diaspora, precum şi pe familiile lor din ţară!", se arată în comunicatul semnat de Brînză.

Brînză nu a reuşit să intre în Parlament în urma alegerilor de duminică. Totuşi, în diaspora sunt singurele colegii pe care ARD a reuşit să le închidă.

Astfel, potrivit rezultatelor publicate de Biroul Electoral al Circumscripţiei 43 Diaspora, Mihai Aurelian, care locuieşte în Madrid, a obţinut 12.682 de voturi dintre cele 40.152 exprimate în acest colegiu, în timp ce Victor Socaciu are 12.437, iar William Brânză, deputat în ultimele două legislaturi, a obţinut 11.787.

În Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, care include Republica Moldova, Eugen Tomac, consilier la Palatul Cotroceni şi candidat ARD, a primit 11.473 voturi dintre cele 14.722 exprimate în total în acest colegiu şi este sigur că a obţinut mandatul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici