Zgonea: Activitatea Comisiei Ridzi continuă

Deputatul PSD Valeriu Zgonea a declarat, marţi, că Biroul Permanent al Camerei a decis continuarea activităţii Comisiei parlamentare în cazul Ridzi, considerându-se că nu se întrunesc condiţiile prevăzute la articolul 74 din Regulement pentru ca această comisie să nu mai funcţioneze.

16 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Activitatea Comisiei Ridzi continuă

Zgonea: Activitatea Comisiei Ridzi continuă (Imagine: Mediafax Foto)

El a spus că Biroul Permanent al Camerei a analizat scrisoarea procurorului general Laura Codruţa Kovesi adresată deputatului PDL Cristian Boureanu, membru al comisiei parlamentare de anchetă, şi a constatat că din aceasta "nu rezultă că s-a început urmărirea penală în cazul ministrului Monica Iacob Ridzi".

Zgonea a mai spus că adresa procuroului general nu conduce la întrunirea prevederilor articolului 74 din Regulamentul Camerei pentru ca această comisie în cazul Ridzi să-şi înceteze activitatea.

Valeriu Zgonea a precizat că scrisoarea procurorului general nu este o corespondenţă directă cu Biroul Permanent al Camerei, ci "cu un coleg deputat".

Secretarul Camerei Deputaţilor a mai spus că doar PDL a susţinut dizolvarea comisiei parlamentare de anchetă în cazul Ridzi, Biroul permanent al Camerei hotărând în final ca această comisie să-şi continue activitatea.

Totodată, Zgonea a precizat că liberalul Bogdan Olteanu, vicepreşedinte al Camerei, a susţinut, în Biroul Permanent, că ar trebui modificate unele articole din Regulament care conţin "cuvinte ambigue".

"Noi am dat un vot dacă această scrisoare poate fi interpretată în sensul articolului 74 pentru ca Comisia parlamentară de anchetă să-şi suspende acitivtatea. La vot nu s-a întrunit majoritatea", a explicat Valeriu Zgonea.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a întrunit, marţi dimineaţă, pentru a analiza documentul trimis de comisia parlamentară de anchetă în cazul Monica Ridzi prin care Camera este înştiinţată că în cazul acestui ministru se derulează la DNA acte premergătoare începerii urmăririi penale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici