Zgonea, întrebat dacă deputaţii vor recupera zilele de campanie: Sunt obligat să închid sesiunea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, întrebat dacă sesiunea parlamentară va fi prelungită cu zilele în care parlamentarii au fost plecaţi în campania electorală, că, potrivit Constituţiei, el este obligat să închidă sesiunea parlamentară ordinară la 1 iulie.

49 afișări
Imaginea articolului Zgonea, întrebat dacă deputaţii vor recupera zilele de campanie: Sunt obligat să închid sesiunea

Zgonea, întrebat dacă deputaţii vor recupera zilele de campanie: Sunt obligat să închid sesiunea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Zgonea a spus că se poate convoca o sesiune extraordinară dacă decide comitetul liderilor de grup că există probleme extraordinare de rezolvat.

„Eu sunt obligat să respect Constituţia şi sunt obligat ca la 1 iulie să închid sesiunea ordinară şi să fac o sesiune extraordinară doar dacă sunt probleme extraordinare. E o decizie a comitetului liderilor de grup”, a spus Zgonea în legătură cu ideea recuperării zilelor în care deputaţii au fost în campanie electorală.

Zgonea a mai arătat că el are câteva proiecte prioritare, unele au fost deja adoptate, cum ar fi proiectul Ferentari şi legea inovaţiei, iar altele speră să treacă săptămâna viitoare, cum este Codul silvic.

„Eu mă uit la priorităţile Guvernului şi ale Parlamentului, dacă le terminăm până în iunie, înseamnă că sunt mulţumit. În rest, dacă comitetul liderilor vrea o prelungire cu trei săptămâni nu am nicio problemă, poate să o prelungească şi cu trei luni de zile, dar ştiţi că în septembrie începe o nouă sesiune”, a mai spus Zgonea.

Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, mai prevede legea fundamentală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici