Zgonea, la Roşia Montană: Antonescu ar trebui să vină aici, ne votează şi cei din micile oraşe

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, duminică, la Roşia Montană, răspunzând unei întrebări, că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, ar trebui să-şi găsească timp să meargă în zonă, el adăugând: "Poate să înţeleagă că nu doar cei din marile oraşe ne votează pe noi".

764 afișări
Imaginea articolului Zgonea, la Roşia Montană: Antonescu ar trebui să vină aici, ne votează şi cei din micile oraşe

Crin Antonescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Zgonea s-a întâlnit cu oficialităţile din Roşia Montană, cu reprezentanţi ai RMGC şi cu mineri, el vizitând şi galeria Cătălina-Monuleşti.

Ulterior el a susţinut o declaraţie, fiind întrebat dacă îl îndeamnă pe Crin Antonescu să vină la Roşia Montană.

"Eu cred că, cunoscându-l pe Crin Antonescu, cred că domnia sa trebuie să fie un preşedinte al tuturor, şi poate că ar trebui să-şi găsească timp, ca preşedinte al Senatului, al doilea om în statul român, să vină aici. Eu ştiu ce fel de om este, îi apreciez familia, şi cred că este un om cu suflet extraordinar, cu suflet mare, care poate să înţeleagă că nu doar cei din marile oraşe ne votează pe noi, ci şi cei de aici, din micile oraşe, din comunităţi în care şomajul nu este cel declarat, de 7-8%, el poate atinge şi 9-10%. E important pentru domnia sa să asculte vocea tuturor, azi să vină în zona asta, mâine să meargă în altă zonă în care există o altă activitate care a fost închisă şi căreia trebuie să îi găsim o soluţie. Toţi aceşti oameni trebuie să vadă în Crin Antonescu un preşedinte al românilor. Dacă nu văd acest lucru, va fi foarte dificil să îi convingem să vină la vot. Testul pentru toţi sunt europarlamentarele", a spus Zgonea.

Crin Antonescu a anunţat, la începutul actualei sesiuni a Parlamentului, că el va vota împotriva proiectului de lege iniţiat de Guvern prin care se reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici